ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Trei persoane vor ajunge pe banca acuzaţilor pentru contrabandă

16:52 | 25.05.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 25 mai /MOLDPRES/. Trei persoane, printre care şi funcţionari publici vor ajunge pe banca acuzaţilor pentru contrabandă cu mărfuri de larg consum, informează MOLDPRES.

Anatolie Pitel, procuror în Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, a menţionat astăzi într-o conferinţă de presă că schema de contrabandă a fost documentată de oamenii legii mai mult de un an şi s-a constatat că în această perioadă în ţară au fost introduse fraudulos mărfuri în valoare de 27 mln lei.

”În unele cazuri  marfa ajungea în R. Moldova fără efectuarea controlului vamal şi fără perceperea drepturilor de import. Aceste mărfuri de larg consum erau ulterior comercializate în pieţele din Chişinău şi din alte localități”, a spus Pitel.

Conform sursei citate, în cadrul investigaţiilor s-a stabilit că în activitatea grupării era implicat şi un broker vamal de la biroul vamal „Centru”, precum şi un inspector vamal de la acelaşi birou.

În urma percheziţiilor efectuate la domiciliul, cît şi la sediul agentului economic pus sub învinuire, au fost ridicate mai multe bunuri, inclusiv mijloace băneşti, în valoare de peste jumătate de milion de lei.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, membrii grupării riscă o pedeapsă de pînă la 10 ani închisoare.

Urmărirea penală în prezenta cauză penală a fost pornită de către Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale şi va fi remisă astăzi spre examinare instanţei de judecată.

(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan) 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!