ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Previziuni pentru ziua de marți, 30 mai 2017

18:28 | 29.05.2017 Categorie:

1. EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII

Președintele Parlamentului Andrian Candu va participa la evenimentul de închidere a proiectului de twinning ”Consolidarea capacității Băncii Naționale a Moldovei în domeniul reglementării și supravegherii bancare în contextul cerințelor Uniunii Europene”, finanțat de Uniunea Europeană.

Ora 11.00, Radisson Blu Leogrand Hotel, str. Mitropolit Varlaam, nr. 77.

***

Comisiile parlamentare se vor convoca în ședințe.

Ora 12.00, Parlamentul Republicii Moldova.

***

Președintele Parlamentului Andrian Candu va avea o întrevedere cu Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland.

Ora 13.15, Parlamentul Republicii Moldova.

***

Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media organizează audieri publice la subiectul ”Starea presei periodice, impedimente în editarea și distribuirea edițiilor periodice”.

Ora 14.00, Parlamentul Republicii Moldova, biroul 915.

***

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene invită la evenimentul de lansare oficială a Planului de acţiuni Republica Moldova – Consiliul Europei 2017-2020.

Ora 10.00, MAEIE, str. 31 August 1989, 80.

***

Ministerul Dezvoltării Regionale și Agenția de Dezvoltare Regională Sud invită la evenimentul de lansare a proiectului de dezvoltare regională ”Construcția drumului intercomunitar Feștelița - Marianca de Jos - Ștefan Vodă și asigurarea conexiunii cu drumul național R30 Chișinău - Căușeni - frontiera cu Ucraina”.

Ora 14.00, satul Feștelița, raionul Ștefan Vodă.

***

Banca Națională a Moldova invită reprezentanții mass-media la evenimentul de închidere a proiectului de twinning „Consolidarea capacității Băncii Naționale a Moldovei în domeniul reglementării și supravegherii bancare în contextul cerințelor Uniunii Europene”.

Ora 11.00, hotelul „Radisson Blu”, Centrul de conferințe, str. Mitropolit Varlaam, 77.

***

Curtea de Conturi va examina în cadrul ședinței publice Rapoartele auditului asupra Raportului Guvernului privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2016.

Ora 10.00, bd. Ştefan cel Mare și Sfînt, 69, et. 4, bir. 404.

***

Serviciul Fiscal de Stat invită la un briefing. În cadrul evenimentului, directorul Serviciului Fiscal de Stat, Serghei Pușcuța, va prezenta rezultatele finale ale procesării declarațiilor cu privire la impozitul pe venit al persoanelor fizice, pentru anul 2016.

Ora 11.00, Serviciul Fiscal de Stat, sala de ședințe, str. Constantin Tănase 9.

***

Oficiul Consiliului Europei la Chişinău invită jurnaliştii la lecția publică ţinută de Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, la tema “Provocări/amenințări la adresa securității democratice”.

Ora 17.45 Universitatea de Stat din Moldova, Blocul central, Sala Senatului, str. Alexei Mateevici 60.

***

Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova organizează  o instruire privind implementarea sistemului de siguranță a alimentului bazat pe principiile HACCP, care au ca scop să asigure că produsele alimentare finite sînt sigure pentru consum și nu prezintă pericole pentru sănătatea consumatorilor.

Ora 09.00, Institutul Muncii, str. Zimbrului 10, sala de conferințe 8.

***

La Academia de Științe a Moldovei va avea loc Conferința științifică internațională „Patrimoniul cultural: cercetare, valorificare, promovare”, ediţia a IX-a, eveniment organizat de Institutul Patrimoniului Cultural al AȘM.

Ora 10.00, AȘM, Sala Azurie.

***

La Academia de Ştiinţe a Moldovei va avea loc evenimentul „Migrația: probleme și oportunități”, dedicat lansării lucrărilor ştiinţifice în domeniul migraţiei, publicate recent în Republica Moldova.

Ora 14.00, AȘM, et. III, biroul 308.

***

Misiunea Norvegiană de Experți pentru Promovarea Supremației Legii în Moldova (NORLAM) își încheie activitatea după zece ani de activitate. Pentru a marca încheierea programului, NORLAM organizează o conferință de presă.

Ora 15.00, Palatul Republicii, str. Maria Cebotari 16.

***

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) ”Viitorul” invită la prezentarea unui studiu dedicat evaluării serviciilor sociale din Republica Moldova.

Ora 14.00, IDIS Viitorul, Iacob Hâncu 10/1.

***

Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” în parteneriat cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor invită la evenimentul de lansare a Barometrului de Gen” Cum participă femeile și bărbații în politică şi în procesele decizionale?”.

Ora 10.00, hotelul Jolly Alon, str. Maria Cibotari 37.

***

Tinerii sînt invitați să participe la primul eveniment Microsoft YouthSpark Live în Moldova.

Ora 11.00, Centrul de Excelență în domeniul TIC Tekwill.

***

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei invită la inaugurarea expoziţiei tematice Mă numesc „Floricica”, organizată cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la fondarea primului în lume Studio de filme de animaţie pentru copii.

Ora 15.00, str. 31 August 1989 nr. 121 A.

***

Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din RM invită reprezentanţii mass-media la o conferinţă de presă: „Ediția a XXVI-a a Festivalului Internațional „Zilele Muzicii Noi”. Perspectivele muzicii contemporane în RM”.

Ora 12.00, Agenţia INFOTAG.

2. OASPEȚI ȘI DELEGAȚII ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Secretarul General al Consiliului Europei (CoE), Thorbjorn Jagland, va efectua, în perioada 30-31 mai 2017, o vizită oficială la Chişinău, la invitaţia Guvernului Republicii Moldova.

(Editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!