ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Viceministrul Educației, Elena Cernei şi-a retras cererea de demisie

16:30 | 30.05.2017 Categorie: Politică

Chişinău, 30 mai /MOLDPRES/. Viceministrul Educației, Elena Cernei, și-a retras astăzi cererea de demisie. Informaţia a fost confirmată pentru MOLDPRES de către serviciul de presă al Executivului.

Viceministrul Educației Elena Cernei a depus cerere de demisie ieri, 29 mai, împreună cu ministrul Corina Fusu şi viceministrul Cristina Boaghe.

Tot ieri au depus cerere de demisie ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, şi viceminiştrii Igor Talmazan şi Victor Morgoci, precum şi directorii de Agenţii delegaţi de Partidul Liberal.

Decizia de a-şi retrage miniștrii din Guvern şi de a părăsi Coaliţia de guvernare a fost luată vineri, 26 mai, la ședința Consiliului Republican al PL. Liberalii au anunţat că sînt nemulţumiţi de faptul că primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, şi ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, au fost reţinuţi de CNA.

Prim-ministrul Pavel Filip a anunțat astăzi că mîine vor fi numiți viceminiștrii la instituțiile rămase fără conducere, după ce miniștrii delegați de Partidul Liberal au depus cereri de demisie.

(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!