ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Festivalul ”DescOPERĂ” s-a deschis cu pagini celebre din muzica clasică universală

15:38 | 10.06.2017 Categorie: Cultură

Chişinău, 10 iun. /MOLDPRES/. Cea de-a  II-a ediţie a Festivalului de muzică clasică în aer liber "DescOPERĂ”, care se va desfășura în perioada 9-11 iunie în Rezervația natural-culturală Orheiul Vechi, a fost inaugurată  ieri seară cu un concert  cu genericul ”De la baroc la romantism”, care a cuprins pagini din tezaurul muzicii universale, relatează MOLDPRES.

Spectacolul a fost prezentat de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” și Capela Corală Academică „Doina” în Teatrul de Vară Butuceni, pe o scenă improvizată din trepte naturale.

La ceremonia de inaugurare a festivalului, ministrul Culturii Monica Babuc a menționat, între altele, că Dumnezeu ține cu noi, ține cu acești minunați muzicieni și ține cu Moldova, în general, dacă ne permite să organizăm a doua ediție a Festivalului de muzică clasică în aer liber ”DescOPERĂ”.

Prezent la eveniment, Ambasadorul SUA în Republica Moldova,  James Pettit, a subliniat că un concert de muzică în aer liber într-un loc atît de pitoresc precum este Orheiul Vechi creează o experiență de neuitat. ”Guvernul SUA este mîndru să susțină Festivalul ”DescOPERĂ”. Acesta merită atenția turiștilor, avînd potențialul de a poziționa Moldova pe harta mondială a evenimentelor cultural-turistice”,  a accentuat oficialul american.

În context, ambasadoarea Suediei în R. Moldova Signe Burgstaller, a constatat că turiști din întreaga lume pot savura și în Moldova un eveniment de calibrul celor din arena de Verona din Italia, opera Holland Park din Marea Britanie sau Hall Gala din Suedia.

Astă seară, pe scena teatrului din lunca rîului Răut va fi interpretată opera Carmen, compusă de Georges Bizet. Regia spectacolului este semnată de oaspetele special Andrea Battistini din Italia. Pe scenă vor evolua peste 200 de participanți: orchestra și corul de copii „Rapsodia”, precum și artiști ai Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”, prim maestru de cor - Oleg Constantinov, Maestru în Artă. Decorul pentru acest spectacol a fost pregătit de Iurie Matei, Artist al Poporului.

Cea de-a II-a ediție a festivalului se va încheia  duminică seara cu un program intitulat „Vă inspiră Johann Strauss? Descoperă-l pe Regele Valsului la Butuceni”. Muzica lui Strauss va fi interpretată  de către Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, dirijată de Friedrich Pfeiffer din Austria.

Festivalul de muzică clasică în aer liber  ”DescOPERĂ” este organizat de Ministerul Culturii, Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Filarmonica Națională „S. Lunchevici” și Eco-Resort „Butuceni”, în parteneriat cu Publicis Moldova, cu suportul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare în R. Moldova și al partenerului strategic Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Agenția Suedeză pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)

img17004432

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!