ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Asistența macrofinanciară pentru R. Moldova a fost aprobată de Consiliul Uniunii Europene

15:40 | 15.06.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 iun. /MOLDPRES/. Ambasadorii UE au aprobat astăzi Acordul încheiat cu Parlamentul European cu privire la asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova. Asistenţa  va fi oferită pentru susținerea agendei de stabilizare economică și de reforme structurale a R.  Moldova, contribuind la acoperirea nevoilor sale de finanțare externă în perioada 2017-2018, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

Din asistența totală de 100 de milioane de euro, 40 de milioane au fost convenite sub formă de grant și 60 de milioane sub formă de împrumut. Aceste mijloace financiare vor completa resursele furnizate de FMI și alte instituții multilaterale.

Decizia de acordare a asistenței financiare în valoare de 100 de milioane de euro urmează să fie examinată în Parlamentul European pe data de 5 iulie. Ulterior Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă vor monitoriza respectarea precondițiilor stabilite pentru Republica Moldova și în baza concluziilor se va decide alocarea primei tranșe. 

Printre condițiile prealabile se număra asigurarea transparenţei şi responsabilităţii în gestionarea finanţelor publice şi consolidarea capacităţilor instituţionale.

img17004576

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!