ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Viceprim-ministrul Andrei Galbur a avut o întrevedere cu ministrul de Externe al Norvegiei

14:01 | 16.06.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 16 iun. /MOLDPRES/. Cu ocazia vizitei de lucru la Oslo, prilejuită de împlinirea a 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice moldo-norvegiene, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a avut astăzi o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Regatului Norvegiei, Børge Brende, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de informare si comunicare cu mass-media al MAEIE.

Oficialii au făcut un schimb de opinii privind stadiul actual al relaţiilor moldo-norvegiene, în cadrul întrevederii fiind subliniat interesul reciproc pentru valorificarea potenţialului de cooperare în plan politic, comercial-economic şi cultural-umanitar.

De asemenea, interlocutorii au abordat subiectele privind gradul de implementare a reformelor în Republica Moldova şi cooperarea în cadrul organizaţiilor internaţionale.

În context, Vicepremierul Andrei Galbur a exprimat mulţumiri Guvernului de la Oslo pentru asistenţa tehnică acordată Republicii Moldova în vederea realizării proiectelor de dezvoltare economică, angajare durabilă în cîmpul muncii, promovarea supremaţiei legii şi reformei sistemului judecătoresc.

La rîndul său, şeful diplomaţiei de la Oslo a reiterat disponibilitatea ţării sale de a sprijini în continuare eforturile Republicii Moldova de modernizare şi promovare a reformelor prioritare.

img17004604

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!