ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 30 de persoane au ajuns la spital în urma accidentelor rutiere care au avut loc în weekend

12:27 | 19.06.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 19 iun. /MOLDPRES/. Peste 30 de persoane au ajuns la spital cu diverse traumatisme în urma accidentelor rutiere care au avut loc în zilele de odihnă, informează MOLDPRES.

Solicitată de MOLDPRES, ofiţerul de presă al Inspectoratului Naţional de Patrulare, Natalia Golovco, a specificat că sîmbătă, 17 iunie, pe traseele ţării au avut loc şase accidente grave, soldate cu 10 persoane traumatizate”. Duminică s-au înregistrat şapte accidente, în urma cărora 20 de persoane s-au ales cu diverse traumatisme”, a spus Golovco.

Conform sursei citate, un accident în urma căruia un copil de 11 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale a avut loc în această dimineaţă în apropierea satului Chetrosu, raionul Anenii Noi. “Trei persoane printre care şi minorul au ajuns la spital după ce automobilul cu care se deplasau s-a ciocnit frontal cu un camion care transporta ciment. Circumstanţele accidentului se stabilesc”, a adăugat ofiţerul.

INP a anunţat că intensifică patrularea pe traseele naționale și va activa în regim sporit întru prevenirea  accidentelor rutiere.

(Reporter A. Zara, editor L. Alcază)

img17004664

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!