ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Liderul PDM a discutat cu vicepreședintele grupului ALDE din Parlamentul European

09:51 | 21.06.2017 Categorie: Politică

Chişinău, 21 iun. /MOLDPRES/. Președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc, a avut la Bruxelles o întîlnire cu vicepreședintele grupului Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) din Parlamentul European, Norica Nicolai, a anunțat astăzi Serviciul de presă al formațiunii, transmite MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, președintele democraților a prezentat deputatului european acțiunile guvernării și planurile de reformare a țării și a clasei politice. În acest sens, vicepreședintele grupului ALDE a dat asigurări că guvernarea de la Chișinău are toată susținerea din partea UE, precizînd că la Bruxelles sînt apreciate reformele în justiția moldovenească.

Un alt subiect discutat a fost modificarea sistemului electoral în R. Moldova. În acest sens, Norica Nicolai a subliniat că „chestiunile de oportunitate politică trebuie decise de parlamentele naționale prin consultarea tuturor partidelor politice. După expertiza Comisiei de la Veneția, momentele tehnice vor trebui luate în discuție și acceptate atunci cînd se va aproba noua lege electorală. UE nu poate să impună unui stat un anumit sistem de vot și nu trebuie să condiționeze asistența macrofinanciară pentru R. Moldova cu păstrarea actualului sistem electoral”, a declarat Norica Nicolai.

Vlad Plahotniuc s-a întîlnit și cu deputați europeni care contestă intenția de modificare a sistemului electoral în țara noastră. În discuțiile cu deputatul Cristian Preda, din grupul Popularilor Europeni, Vlad Plahotniuc a amintit că sistemul electoral mixt a fost anterior promovat de către Partidul Liberal-Democrat, iar PDM și-a asumat să ducă la bun sfîrșit această schimbare. La rîndul său, Cristian Preda a declarat că „nu crede oportună modificarea sistemului electoral în R. Moldova, întrucît aceasta ar putea fi un pericol pentru sistemul pluripartidist din țară”.

Totodată, liderul PDM a cerut suportul oficialilor europeni în promovarea legii privind interzicerea propagandei rusești în mass-media din R. Moldova, inițiativă susținută de către oficialii de la Bruxelles.

Întrevederile vor continua și pe parcursul zilei de astăzi.

(Reporter A. Plitoc, editor A. Răileanu)

img17004727

img17004727

img17004727

img17004727

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!