ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 1.000 de copii au fost ucişi în Irak în ultimii trei ani, potrivit datelor UNICEF

13:10 | 22.06.2017 Categorie: Externe

New York, 22 iun. /MOLDPRES/. La trei ani de la intensificarea violenţelor din Irak, 1075 de copii au fost ucişi, inclusiv 152 în primele şase luni ale anului 2017, potrivit datelor prezentate joi de UNICEF, informează site-ul agenţiei Anadolu, citat de MEDIAFAX şi MOLDPRES.

"Din 2014, în Irak, 1.130 de copii au fost mutilaţi şi răniţi, 255 în primele şase luni ale anului 2017, iar peste 4.650 de copii au fost separaţi de familiile lor", potrivit unui raport al agenţiei înfiinţate de ONU.

Au fost înregistrate 138 de atacuri asupra şcolilor şi 58 asupra spitalelor din Irak. Mai mult de 3 milioane de copii nu merg la şcoală în mod regulat, în timp ce 1,2 milioane de copii nu merg deloc la şcoală şi unul din patru copii provine dintr-o gospodărie săracă.

"În Irak, copiii sînt prinşi într-un ciclu nesfîrşit de violenţe şi sărăcie. Conflictul a strămutat trei milioane de persoane - dintre care jumătate sînt copii. În vestul oraşului Mosul, copiii sînt vizaţi în mod deliberat şi ucişi pentru a pedepsi familiile acestora şi pentru a-i descuraja să fugă. În mai puţin de două luni, cel puţin 23 de copii au fost ucişi şi 123 au fost răniţi numai în acea parte a oraşului", se mai arată în raportul UNICEF.

Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF) anunţă că peste cinci milioane de copii din Irak au nevoie de asistenţă umanitară urgentă.

Violenţele din Irak s-au intensificat în 2014, cînd organizaţia teroristă Stat Islamic Daesh a capturat vaste teritorii din nordul şi vestul ţării. Forţele irakiene, sprijinite de o coaliţie condusă de SUA, sînt angajate în prezent într-o ofensivă de proporţii care vizează înlăturarea Stat Islamic din oraşul Mosul, ultima fortăreaţă a reţelei teroriste.

 

 

/Editor M.Cucu/

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!