ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Pavel Filip a adresat un mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Funcționarului Public

08:31 | 23.06.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 iun. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip a adresat astăzi un mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Funcționarului Public, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

În mesaj se menționează:

„Stimați funcționari publici,

În această zi, dedicată Zilei Funcționarului Public, în primul rînd, vreau să-mi exprim recunoștința și respectul față de funcționarii publici, care își fac munca cu onestitate, dedicație și devotament față de țară şi cetățeni.

Stimați colegi,

Cu toții cunoaștem că activitatea în serviciul public nu este una ușoară. Pe umerii voștri este responsabilitatea implementării și realizării politicii statului. Motivarea și îmbunătățirea sistemului de remunerare a funcționarilor publici este un subiect actual în agenda Guvernului. Deja am făcut primii pași și am elaborat un nou Concept al sistemului de salarizare în sectorul bugetar. Personal îmi doresc să creez toate condițiile în serviciul public pentru a menține funcționarii performanți în administrația publică și acest lucru este posibil.

Funcționarii publici sînt cei care direct interacționează cu cetățenii, astfel profesionalismul cu care vă îndepliniți atribuțiile, contribuie la sporirea încrederii cetățenilor în Guvern. Astăzi, mai mult ca oricînd, în perioada unei ample reforme a administrației publice, avem nevoie de implicarea și sprijinul Dumneavoastră profesional, fără de care nu vom reuși să realizăm obiectivele propuse. Astfel, vă spun cu încredere, că prin eforturi comune, vom crea o administraţie publică modernă, profesionistă, orientată spre oferirea serviciilor publice de calitate, în corespundere cu necesităţile şi aşteptările cetăţenilor. Vă îndemn pe toți să urmăm acest scop și să facem tot ce ne stă în puteri ca lucrurile să devină mai bune, aici, acasă, alături de copii și semenii Dumneavoastră.

Vin cu un îndemn și pentru tinerii absolvenți, cu cunoștințe și capacități valoroase, să se încadreze în activitatea autorităților publice, să facă parte din corpul de funcționari publici care vor face din Moldova un stat prosper bazat pe principiile europene de administrare.

Stimați colegi,

Vă felicit cu prilejul sărbătorii şi vă doresc să vă păstrați perseverența, integritatea și să vă bucurați de succese profesionale”.

img17004795

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!