ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Reprezentanții Tiraspolului continuă sabotarea activității CUC

15:48 | 23.06.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 iun. /MOLDPRES/. În municipiul Bender s-a desfășurat ieri şedinţa ordinară a Comisiei Unificate de Control (CUC) care a fost prezidată de delegația Republicii Moldova. În cadrul ședinței au fost discutate opt subiecte, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

În debutul ședinței, delegația Republicii Moldova a reiterat necesitatea includerii pe ordinea de zi unele subiecte stringente, și anume:

1. Măsuri ce urmează a fi întreprinse pentru asigurarea transparenței militare totale în Zona de Securitate în conformitate cu prevederile Acordului din 21.07.1992;

2. Realizarea hotărîrii CUC din 13 ianuarie 2017 cu privire la examinarea mecanismului de monitorizare a situației în Zona de Securitate;

3. Decizia CUC din 13 aprilie 2017 cu privire la anularea restricțiilor impuse de către a.n. structuri de la Tiraspol colaboratorilor de la Inspectoratul de Poliție Bender, care în aprilie 2013 și-au exercitat atribuțiile de serviciu în cadrul unei comisii rogatorii în procesul urmăririi penale a unui infractor deosebit de periculos.

Reprezentanții Tiraspolului au respins nefondat toate subiectele propuse de către partea moldovenească, exprimîndu-și dezacordul vizavi de abordarea problemelor menționate.

Constatăm cu regret că și de această dată poziția neconstructivă a delegației transnistrene este de a recurge la diferite șiretlicuri și interpretări lipsite de logică pe marginea inițiatorilor părții moldovenești, direcționate spre soluționarea problemelor primordiale de pe agendă. Astfel, delegația transnistreană sabotează angajamentele asumate anterior, prin urmare, aceasta duce la instituirea vădită a unei situații de criză în Zona de Securitate.

Din aceste motive, toate subiectele de pe agendă au fost transferate pentru următoarea ședință care va avea loc pe data de 29 iunie 2017.

În același timp, la examinarea raportului săptămînal din Zona de Securitate, a fost abordată tema cu privire la măsurile de comemorare organizate de așa-numita administrație a regiunii pe 19 iunie 2017 în mun. Bender, unde pentru prima dată în calitate de reprezentanți ai formațiunilor militare, au participat efectivele a.n. trupe de „grăniceri” și „oștimea căzăcească”. Este de menționat că, conform prevederilor Acordului de reglementare pașnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova din 21 iulie 1992, prezența unor astfel de formațiuni este ilegală și inadmisibilă.

Mai mult ca atît, propunerea delegației moldovenești de a da o apreciere acestor acțiuni și de a evita pe viitor astfel de măsuri cu caracter provocator, a fost respinsă de către exponenții Tiraspolului, susținuți tacit de către componenta de comandă militară rusă din cadrul Forțelor Mixte de Pacificare.

Remarcăm faptul că astfel de acțiuni instigatoare pot submina mecanismele existente de menținere a păcii, dar și reconfirmă convingerea privind necesitatea instituirii unei inspecții civile internaționale care să monitorizeze situația actuală în Zona de Securitate.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!