ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

The Washington Post: CIA l-a informat pe Obama în vara lui 2016 că Putin vrea să-l ajute pe Trump

19:37 | 23.06.2017 Categorie: Externe

Washington, 23 iun. /MOLDPRES/. Agenția Centrală de Informații (CIA) a Statelor Unite ale Americii (SUA) l-a avertizat pe fostul președinte Barack Obama încă din august 2016 că Vladimir Putin a ordonat acte de piraterie informatică în cazul Partidului Democrat, în scopul de a-i face rău candidatei Hillary Clinton și de a-l ajuta pe contracandidatul ei republican, Donald Trump, a relatat vineri cotidianul The Washington Post, citat de AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

Bănuielile planau deja asupra Rusiei în iulie 2016, cînd mesaje furate de la Partidul Democrat au fost difuzate de către WikiLeaks în ajunul Convenției Democrate.

Dar Washington Post relatează acum cu detalii despre alerta lansată de către serviciile americane de informații către Casa Albă cu mai multe luni înainte ca Washingtonul să acuze public, pe 7 octombrie 2016, cele mai înalte eșaloane ale puterii ruse că au pus la cale acte de piraterie informatică.

Abia în ianuarie 2017 SUA l-au acuzat îndeosebi pe președintele rus că a încercat să destabilizeze sistemul electoral american, să submineze șansele lui Hillary Clinton și să contribuie la cele ale lui Trump.

Potrivit cotidianului, încă din august 2016, Obama a pus Casa Albă pe picior de război în cel mai mare secret, ordonîndu-le serviciilor de informații și de securitate să obțină cît mai multe date și să întocmească o listă cu posibile represalii, de la sancțiuni economice și pînă la atacuri cibernetice.

The Washington Post povestește că, înainte de avertismentul formulat direct de către Obama către Putin în marja unui summit în septembrie 2016 în China, șeful CIA, John Brennan, l-a sunat pe 4 august pe omologul său din serviciile secrete ruse FSB, Alexandr Bortnikov, pentru a-l avertiza. Pe 31 octombrie a fost trimis un mesaj Moscovei pe un canal securizat pentru a avertiza că este inacceptabilă orice interferență în scrutinul din 8 noiembrie din SUA.

Dar Obama, cum s-a relatat mai înainte, era reticent la ideea de a riposta înainte de alegeri, de teamă ca nu cumva Rusia să lanseze atacuri în ziua scrutinului și ca orice acțiune să fie interpretată politic de către republicani.

În cele din urmă, Obama a autorizat pe 29 decembrie adoptarea de sancțiuni împotriva Moscovei, respectiv expulzarea a 35 de spioni sub acoperire diplomatică, închiderea a două reședințe diplomatice ruse în SUA și sancțiuni economice împotriva serviciilor secrete ruse.

Tot în secret, Obama ar fi autorizat o operațiune ultrasensibilă comună cu CIA, NSA și comandamentul cibernetic american, ce ar fi constat în implantarea în infrastructurile rusești a unor coduri malware latente care pot fi apoi declanșate în caz de escaladare.

Potrivit Washington Post, nimic nu arată că acest ordin al lui Obama ar fi fost anulat de către succesorul său, Donald Trump.

(Editor A. Răileanu)

img17004847

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!