ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Căuşenenii au comemorat victimele represiunilor politice

12:41 | 06.07.2017 Categorie: Regiuni

Chişinău, 6 iul. /MOLDPRES/. Zeci de căuşeneni au participat astăzi la un miting de comemorare a persoanelor deportate. Evenimentul, prilejuit de împlinirea a 68 de ani de la cel de-al doilea val de deportări sovietice, a avut loc la unul dintre cele mai mari din ţară Complexe memoriale ale victimelor represiunilor politice, inaugurat anul trecut la Căuşeni, comunică MOLDPRES.

“Represiunile staliniste reprezintă o pagină tragică în istoria noastră. Aceste deportări au semănat frică şi au umilit populaţia băştinaşă. Prin deportarea elitei politice s-a curmat dezvoltarea istorică a culturii tradiţionale”, a menţionat primarul oraşului Căuşeni, Grigore Repeşciuc.

Mai mulţi orăşeni, rudele cărora au fost deportate, au afirmat că florile depuse la noul complex memorial “este cel mai mic lucru ce poate fi făcut în memoria localnicilor care au avut de suferit în urma represiunilor politice din anii 1941 şi 1949, este un semn de iertare faţă de cei deportaţi şi un omagiu pentru ei, precum şi un semn pentru tînăra generaţie ca să nu uite de această tragedie”.

Lucrările de construcţie a complexului de la Căuşeni au demarat în vara anului 2015, după ce la 6 iulie, la ceremonia de omagiere a deportaţilor a fost instalată piatra de temelie a monumentului. Complexul este format dintr-un perete de beton, pe care sînt incrustate cruci şi plăci comemorative cu numele celor deportaţi, iar în faţa postamentului este înălţat un monument.

Pentru construcția complexului, Consiliul raional Căuşeni a alocat 1,5 mln de lei. Potrivit istoricilor, din localităţile raionului Căuşeni au fost deportaţi aproape două mii de cetăţeni. Ziua victimelor stalinismului (6 iulie) a fost instituită prin hotărîrea Parlamentului R. Moldova din 22 mai 2008.  

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img17005237

img17005237

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!