ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul Poloniei va susţine dezvoltarea oraşelor din Republica Moldova printr-un proiect de revitalizare urbană

12:51 | 06.07.2017 Categorie: Economic

Chişinău, 6 iul. /MOLDPRES/. Guvernul Poloniei va susţine dezvoltarea oraşelor din Republica Moldova printr-un proiect de sporire a competenţelor autorităţilor publice locale în domeniul dezvoltării şi revitalizării urbane. Lansarea proiectului a avut loc astăzi la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (MDRC), informează MOLDPRES. 

În discursul rostit la deschiderea evenimentului, Vasile Bîtca, ministru al Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, a subliniat că “cel mai mult vor beneficia în acest proiect primăriile cu noul statut de municipiu, conform noii legislaţii. Proiectul va derula în trei etape. Iniţial, vor fi create grupuri de lucru din care vor face parte reprezentanţi ai municipiilor, ai agenţiilor de dezvoltare regională şi ai MDRC. Ulterior, aleşii locali şi alţi specialişti, vor fi instruiţi şi vor realiza un schimb de experienţă şi bune practici în domeniul revitalizării urbane, iar în etapa a treia, vor elabora concepte de proiecte şi vor participa la un concurs, pentru a obţine finanţare din partea Guvernului Poloniei. Pentru prima etapă vor fi oferite circa 200 mii euro”, a precizat ministrul. 

La rîndul său, Pawel Chorązy, Secretar de Stat adjunct al Ministerului Dezvoltării Economice al Poloniei, a precizat că proiectul lansat va fi realizat în perioada 2017-2019 şi va oferi autorităţilor publice centrale şi locale din Republica Moldova metodologii şi exemple europene de dezvoltare a programelor şi proiectelor de revitalizare urbană şi sporire a competenţelor locale.

(Reporter A. Mardare, editor L. Alcază)