ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Sheriff a înregistrat un scor-fluviu în etapa inaugurală a campionatului

08:41 | 10.07.2017 Categorie: Sport

Chişinău, 10 iul. /MOLDPRES/. Echipa Sheriff Tiraspol a consemnat ieri un scor-fluviu (5-0) în prima etapă a campionatului național de fotbal, relatează MOLDPRES. 

Campioana națională en-titre a surclasat-o pe teren propriu pe Zaria Bălți prin golurile marcate de Mugosa (43), Racu (45), Damașcan (51), Brezovec (58, penalti) și Posmac (72). ”Sheriff a jucat mai bine și a învins pe merit. Referitor la noi pot spune că unii jucători n-au evoluat din motive obiective la nivelul potențialului lor. Meciul retur va fi altă poveste”, a declarat la conferința de presă antrenorul formației bălțene, Vlad Goian. 

În celelalte partide disputate ieri au fost înregistrate următoarele rezultate: Sfîntul Gheorghe Suruceni – Dacia Chișinău 0-1 (Punosevac, 27), Milsami Orhei – Speranța Nisporeni 0-1 (Primac, 82). 

Partidele etapei a doua sînt programate pentru 15-16 iulie. 

(Reporter I. Robu, editor L. Alcază)

img17005340

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!