ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Lituania a desfăşurat pentru prima dată bateriile antiaeriene Patriot

12:10 | 11.07.2017 Categorie: Externe

Vilnius, 11 iul. /MOLDPRES/.Armata americană și-a desfășurat, în premieră, în Lituania sistemul de apărare antiaeriană și antibalistică Patriot, în cadrul exercițiilor militare "Tobruq Legacy" care au loc începând de marți și până pe 22 iulie, informează DPA și agenția macedoneană de presă MIA, citate de AGERPRES și MOLDPRES.

Este pentru prima dată când acest sistem american avansat de apărare este instalat în republicile baltice, într-un efort de reducere a superiorității aeriene ruse, scrie MIA. Potrivit MIA, exercițiile sunt menite să arate Rusiei că SUA sunt serioase în legătură cu apărarea celor trei state, Estonia, Letonia și Lituania, în fața oricărei agresiuni.

"Desfășurarea demonstrează angajamentul ferm al SUA față de securitatea Lituaniei și faptul că sunt gata să trimită în regiune capabilități strategice", a precizat Ministerul Apărării de la Vilnius într-un comunicat.

Lituania, fostă republică sovietică învecinată cu enclava rusă Kaliningrad, a cerut în mod repetat asistență în materie de apărare aeriană, pe fondul anexării Crimeii de către Moscova și a preocupărilor legate de propria securitate.

În cursul vizitei sale de săptămâna trecută din Polonia, președintele american Donald Trump a anunțat că armata poloneză urmează să achiziționeze sisteme Patriot pentru a-și apăra spațiul aerian.

 

/Editor M.Cucu/

img17005395

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!