ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful diplomației moldovenești a avut o întrevedere cu omologul său bulgar

10:09 | 12.07.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 12 iul. /MOLDPRES/. În contextul participării la Reuniunea Informală a Miniştrilor de Externe ai OSCE, care a avut loc la 11 iulie 2017, în orașul Mauerbach, Austria, ministrul Andrei Galbur a avut o întrevedere cu viceprim-ministrul pentru reforma justiţiei, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Bulgaria, Ekaterina Zaharieva, comunică MOLDPRES.

Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE a precizat că în debutul întîlnirii, ministrul Andrei Galbur a evidențiat faptul că în acest an a fost marcată aniversarea a 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Republica Moldova şi Republica Bulgaria, ambele ţări împărtăşind în această perioadă o prietenie bazată pe respect reciproc.

Totodată, interlocutorii au trecut în revistă un șir de chestiuni de pe agenda dialogului politic bilateral, fiind exprimată deschiderea ambelor părţi pentru intensificarea schimbului de vizite la nivel înalt.

Un subiect aparte al discuţiilor l-a constituit avansarea procesului de integrare europeană a ţării noastre.

Șeful diplomației moldovenești a mulţumit pentru sprijinul constant acordat de către Bulgaria Republicii Moldova, în special prin mesajele şi acţiunile de susţinere în cadrul Uniunii Europene.

Au fost discutate, de asemenea, chestiuni ce ţin situaţia politică şi social-economică din cele două ţări, pregătirile pentru preluarea de către Bulgaria a preşedinţiei UE în 2018 şi perspectivele europene ale Republicii Moldova.

img17005424

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!