ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ascensoarele vor fi exploatate în baza unor noi cerințe

10:07 | 13.07.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 13 iul. /MOLDPRES/. Ascensoarele vor fi exploatate în baza unor noi cerințe, potrivit unui proiect de hotărîre a Guvernului care va fi publicat mîine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, relatează MOLDPRES.

Documentul prezintă norme exacte în procesul de exploatare, revizie şi reparare a ascensoarelor, menite să asigure evitarea unor situații de avarie. Totodată, actul reglementează procedura de înregistrare, modul de punere în exploatare a ascensoarelor, scoaterea din uz a acestora, obligațiile și responsabilitățile personalului de deservire.

De asemenea, este prevăzut un complex de măsuri necesare pentru o exploatare fiabilă, printre care verificarea tehnică cu o periodicitate de cel puțin o dată la 12 luni și efectuarea unei revizii generale în caz de seisme majore, oprire din funcţiune mai mult de 90 de zile sau expirarea duratei de funcţionare a ascensorului.

Respectarea cerinţelor de securitate va contribui la protejarea intereselor publice precum sănătatea şi siguranţa persoanelor, protecţia consumatorilor, securitatea industrială şi antiincendiară.

(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)

img17005455

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!