ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Erdogan a avertizat că există riscul altor lovituri de stat

10:24 | 16.07.2017 Categorie: Externe

Ankara, 16 iul. /MOLDPRES/. Sute de mii de oameni, mulți purtînd drapelul național, au manifestat sîmbătă în capitala Ankara, la Istanbul și în alte orașe din Turcia - printre care Izmir, Samsun, Diyarbakir, Adana - pentru a marca un an de la tentativa de lovitură de stat din 15 iulie 2016, transmit agențiile de presă internaționale, preluate de AGERPRES și MOLDPRES.

La cea mai mare adunare populară, la Istanbul, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, citat de Anadolu, și-a avertizat conaționalii: "Dacă nu învățăm lecția lui 15 iulie, noi puciuri vor fi inevitabile".

Punctul central al manifestației din Istanbul a fost podul peste Bosfor — redenumit ulterior "Podul martirilor din 15 iulie" — unde civilii s-au confruntat cu tancurile și trupele care au blocat trecerea între Europa și Asia. În fața unei mări de steaguri, șeful statului a rememorat evenimentele de acum un an. Puciștii "nu au arătat nicio milă cînd și-au îndreptat armele către poporul meu. Ce a avut poporul meu? A avut steagurile — ca și azi — și a avut ceva mult mai important: credința", a spus el.

Evenimentele începute la primele ore din 15 iulie 2016 s-au soldat în ziua respectivă cu 249 de morți, iar de atunci, cu peste 150.000 de concedieri din instituții publice și private și peste 50.000 de arestări. "Nimeni care trădează această națiune nu poate rămîne nepedepsit", a declarat sîmbătă Erdogan.

La Ankara a avut loc și o ceremonie parlamentară, la care au participat și reprezentanții opoziției. Dintre aceștia, Kemal Kilicdaroglu, liderul Partidului Republican al Poporului, a condamnat represiunea care continuă după un an de la eșecul puciului.

Autoritățile de la Ankara pun puciul pe seama simpatizanților clericului Fethullah Gulen, care trăiește în exil în Statele Unite. Turcia insistă să fie extrădat și afirmă că el conduce o întreagă organizație care urmărește să răstoarne puterea legitimă.

(Editor L. Alcază)

img17005522

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!