ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova și Ucraina fac schimb de experiență în domeniul controlului de stat

17:46 | 18.07.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 iul. /MOLDPRES/. O delegație din partea Serviciului de Reglementare de Stat al Ucrainei, aflată în vizită de studiu la Chișinău, a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții Cancelariei de Stat.  Discuțiile s-au axat pe experiența Republicii Moldova în domeniul reformei regulatorii și, în special, al controlului de stat, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

În cursul ședinței, specialiștii ucraineni și reprezentanții Cancelariei de Stat au abordat aspecte importante ce vizează cadrul normativ național de reglementare a controlului de stat, rolul Cancelariei în implementarea reformei de inspecție și interacțiunea cu Agențiile responsabile pentru efectuarea controalelor.  

De asemenea, membrii delegației s-au arătat interesați de etapele reformei instituționale a organelor de control și în mod particular de funcționarea sistemului informațional Registrul de stat al controalelor, care permite evidența automatizată a efectuării controalelor planificate și inopinate. 

În context, au fost abordate și evoluțiile implementării în Republica Moldova a guvernării electronice și a bunelor practici ale Centrului E-Guvernare. 

Schimbul de experiență în domeniul controalelor de stat va oferi noi oportunități pentru crearea de parteneriate și contacte profesionale între Republica Moldova și Ucraina.

img17005582

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!