ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prețurile la 380 de medicamente au fost reduse cu peste 10 la sută

18:02 | 19.07.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 19 iul. /MOLDPRES/. Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale a anunțat astăzi că a înregistrat, în iunie, prețurile de producător pentru 380 de medicamente, cu 20 de produse mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Prețurile acestor medicamente au fost reduse în medie cu 10,25 la sută, informează MOLDPRES.

Au fost ieftinite produsele medicamentoase imunostimulatoare, antibacteriene, antiulceroase, mucolitice, antidepresive, imunosupresoare, antiinflamatoare şi antireumatice, analgezice, se mai arată în comunicatul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM).

În luna iunie, 116 produse au trecut procedura de autorizare sau reautorizare pe teritoriul Republicii Moldova, Aproape 69% din preparate sînt produse în ţările Uniunii Europene. Totodată, AMDM a eliberat autorizațiile de import pentru 340 de medicamente.

(Reporter V. Bercu, editor M. Jantovan)

img17005618

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!