ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Polonia: Parlamentul a adoptat reforma controversată a Curții Supreme

18:33 | 20.07.2017 Categorie: Externe

Varșovia, 20 iul. /MOLDPRES/. Conservatorii aflați la guvernare în Polonia au sfidat joi Comisia Europeană prin adoptarea unei legi controversate privind reforma Curții Supreme poloneze, act normativ denunțat de opoziție drept o 'lovitură de stat' care va reduce independența sistemului judiciar, transmite AFP, preluată de AGERPRES și MOLDPRES.

Legea a fost votată în camera inferioară a parlamentului polonez cu 235 de voturi pentru, 192 contra și 23 de abțineri.

Prin acordarea unei influențe sporite asupra Curții Supreme, parlamentul polonez a ignorat avertismentul Comisiei Europene, care miercuri a somat Varșovia să suspende noile reforme controversate din sistemul său judiciar, întrucît reprezintă 'riscuri clare pentru independența justiției' din Polonia.

Executivul comunitar le-a solicitat autorităților poloneze 'să pună în suspensie noile legi și să reia dialogul angajat' cu Bruxellesul pentru a 'răspunde temerilor grave' exprimate cu privire la statul de drept.

Intenția Partidului Lege și Justiție (PiS, de guvernămînt) de a permite parlamentului polonez să-i desemneze pe cei 25 de membri ai Consiliului Național al Magistraturii a provocat proteste în Polonia și critici din partea Uniunii Europene.

Legislația, despre care criticii susțin că va slăbi independența sistemului judiciar, a fost aprobată recent de legislativul de la Varșovia, dar trebuie să fie promulgată de către președintele țării. Temerile Comisiei Europene se referă la patru legi, în legătură cu Consiliul Național al Magistraturii, Curtea Supremă, Școala Națională de Magistratură și organizarea tribunalelor ordinare.

''Dacă vor fi implementate în actuala lor formă, aceste legi vor avea un impact negativ extrem de semnificativ asupra independenței sistemului judiciar și vor spori amenințarea sistemică la adresa statului de drept în Polonia'', avertiza miercuri executivul UE, care preciza că examinează opțiunile juridice și politice, inclusiv suspendarea dreptului de vot al Poloniei în Consiliul European și Consiliul UE.

(Editor L. Alcază)

img17005667

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!