ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mii de polonezi au ieșit în stradă împotriva reformei controversate a Curții Supreme

11:28 | 21.07.2017 Categorie: Externe

Varşovia, 21 iul. /MOLDPRES/. Zeci de mii de polonezi au manifestat joi seară în întreaga țară după ce deputații au votat o reformă controversată a Curții Supreme, în ciuda avertismentelor UE care, exprimîndu-și îngrijorarea cu privire la independența justiției, amenință cu sancțiuni, relatează AFP, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

În fața palatului prezidențial din Varșovia, între 14.000 de manifestanți, potrivit poliției, și 50.000, potrivit primăriei, au cerut președintelui Andrzej Duda să opună veto reformei Curții Supreme, precum și altor două reforme care cresc controlul puterii executivului asupra sistemului judiciar.

Potrivit adversarilor săi, reforma acordă ministrului justiției mijloacele de a influența activitatea Curții Supreme.

"Noi apărăm democrația", "Tribunale libere" sau "Polonia liberă europeană", scandau manifestanții fluturînd steagul polonez. După manifestație, protestatarii s-au îndreptat spre parlament.

Manifestații similare au avut loc în alte o sută de orașe și localități poloneze.

Mai devreme în timpul zilei, liderul Platformei Civice (centristă, opoziție), Grzegorz Schetyna, a denunțat o "lovitură de stat", în timp ce Ryszard Petru, președintele partidului Nowoczesna (liberal, opoziție), a vorbit despre "o zi proastă pentru democrația poloneză".

Miercuri, Comisia Europeană a cerut Varșoviei "suspendarea" reformelor sale, amenințînd cu sancțiuni.

Conservatorii aflați la guvernare în Polonia au sfidat, joi, Comisia Europeană prin adoptarea legii controversate privind reforma Curții Supreme poloneze. Legea a fost votată în camera inferioară a parlamentului polonez cu 235 de voturi pentru, 192 contra și 23 de abțineri.

Intenția Partidului Lege și Justiție (PiS, de guvernămînt) de a permite parlamentului polonez să-i desemneze pe cei 25 de membri ai Consiliului Național al Magistraturii a provocat proteste în Polonia și critici din partea Uniunii Europene.

PiS, majoritar în ambele camere ale parlamentului și încă în mod clar în fruntea sondajelor de opinie, prezintă reformele ca fiind esențiale pentru eficientizarea sistemului judiciar și combaterea corupției. El consideră rezistența la aceste inițiative ca o apărare a privilegiilor și impunității unei "caste" de judecători.

În timpul serii, prim-ministrul polonez Beata Szydlo a ținut un discurs la televiziunea publică. "Nu ne vom lăsa intimidați de apărătorii elitelor, fie că ei sînt polonezi sau străini", a declarat ea.

Opoziția vede în reformele justiției o slăbire a separării puterilor și o încercare de a le facilita conservatorilor controlul întregii vieți sociale.

(Editor M. Jantovan)

img17005676

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!