ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Noua structură a Guvernului a fost votată de Parlament

18:41 | 21.07.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 21 iul. /MOLDPRES/. Noua structură a Guvernului, prezentată astăzi în Parlament de Prim-ministrul Pavel Filip, a fost aprobată cu majoritate de voturi, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a Executivului.

În discursul rostit în plenul Legislativului, Premierul a menţionat că principalul obiectiv pe care și l-a propus Guvernul în Programul său de activitate este să asigure creșterea bunăstării și calității vieții cetățenilor. Acest deziderat este însă de neconceput fără a asigura eficiența actului de guvernare, fără a implementa un management public modern, flexibil, capabil să se adapteze schimbărilor și transformărilor sociale și să răspundă nevoilor cetățenilor. 

De asemenea, în Programul său de activitate, Executivul și-a stabilit ca obiectiv specific reformarea administrației publice centrale, inclusiv prin optimizarea numărului de ministere și al autorităților publice, dar și a costurilor administrative. 

În conformitate cu noua lege cu privire la Guvern, adoptată de către Parlament, la data de 7 iulie curent,  Prim-ministrul Republicii Moldova deţine dreptul de a solicita Parlamentului, în timpul exercitării mandatului, modificarea listei ministerelor. Astfel, Premierul Pavel Filip a solicitat reducerea numărului ministerelor de la 16 la 9, după cum urmează: 

1.  Ministerul Economiei și Infrastructurii;

2.  Ministerul Finanțelor;

3.  Ministerul Justiției;

4.  Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene;

5. Ministerul Afacerilor Interne;

6. Ministerul Apărării;

7. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării;

8. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale;

9. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. 

Premierul a specificat că, în pofida criticilor menite să discrediteze chiar și acțiunile încă nedemarate, Guvernul îşi asumă această reformă şi este conștient de riscurile și de impactul pe care îl va avea.

„Consider că reforma preconizată de Executiv în domeniul administrației publice constituie un mesaj clar dat, în primul rînd, societății - că majoritatea parlamentară și, implicit, Guvernul, ca exponent al voinței acestei majorități, este determinată să ducă la bun sfîrșit implementarea nu doar a reformei în speță, dar a tuturor reformelor asumate”, a conchis Premierul Pavel Filip.