ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Judecătorii au admis organizarea referendumului pentru demiterea primarului capitalei

11:00 | 22.07.2017 Categorie: Politică

Chişinău, 22 iul. /MOLDPRES/. Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a admis ieri organizarea referendumului de demitere a primarului general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, informează MOLDPRES.

Reprezentanții grupului de inițiativă au colectat peste 77 mii de semnături, dintre care instanța a declarat valabile peste 75 de mii. După pronunțarea deciziei, Consiliul Municipal Chișinău urmează să stabilească data organizării referendumului.

Sentința poate fi atacată în decurs de 15 zile la Curtea de Apel.

Partidul Socialiștilor a început colectarea semnăturilor pentru organizarea referendumului de demitere a primarului capitalei Dorin Chirtoacă la 11 mai curent. Grupului de inițiativă i s-a pus la dispoziție 60 de zile, timp în care trebuia să adune în jur de 64 de mii de semnături.

Pentru ca Dorin Chirtoacă să fie demis din funcție, prin intermediul unui referendum, sînt necesare peste 160 mii de voturi.

Edilul capitalei se află în prezent în arest la domiciliu, fiind suspectat de trafic de influenţă în dosarul parcărilor cu plată din mun. Chișinău.

(Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază)

img17005706

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!