ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Previziuni pentru ziua de joi, 27 iulie 2017

18:40 | 26.07.2017 Categorie:

EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII 

Grupul de lucru pentru controlul alimentaţiei în instituţiile de învăţămînt preşcolar din municipiu se va convoca şi va întreprinde primul control în instituţiile de învăţămînt preşcolar din municipiul Chişinău.

Ora 9.00, sediul Primăriei Chişinău, intrarea din str. A. Puşkin.

***

Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și Agenția de Dezvoltare Regională Nord invită instituțiile mass-media la evenimentul de inaugurare a rețelelor de canalizare și a stației de epurare a apelor uzate din comuna Costești, raionul Rîșcani.

Ora 11.00, Primăria orașului Costești, raionul Rîșcani.

***

Ministerul Educației cu sprijinul Proiectului de Asistență Tehnică al Uniunii Europene organizează un Club de presă cu tema: ”Învățămîntul Profesional Tehnic: Ce oportunități oferă astăzi elevilor?”.

Ora 14.00, Centrul de Excelență în Energetică și Electronică, str. Melestiu, nr. 12, fostul Colegiu Politehnic.

***

Uniunea Naţională a Veteranilor de Război din Moldova invită la briefingul cu tema: „Atitudinea veteranilor Războiului pentru Independenţă faţă de vizita vicepremierului rus Rogozin şi intenţiile preşedintelui Dodon de a decora separatiştii cu distincţii de stat”.

Ora 12.00, sala de conferinţe a Agenţiei de presă IPN, Casa Presei, str. Puşkin 22, of. 446.

***

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei inaugurează o expoziţie de fotografie dedicată construcţiei liniei de cale ferată Bender - Galaţi, celebrînd astfel un important moment aniversar din istoria Căii Ferate a Moldovei. Expoziția este intitulată: „Linia de cale ferată Bender (Tighina) – Galaţi 140 de ani de la realizare: 27 iulie – 4 noiembrie 1877”.

Ora 12.00, str. 31 August 1989 nr. 121 A. 

***

Uniunea Organizațiilor Invalizilor organizează o masă rotundă pentru liderii asociațiilor obşteşti de nivelul rural, regional și național cu tema "Incluziunea în acțiune".

Ora 14.00, Asociația “Speranţă și Sănătate”, str. Vasile Lupu, 81/2.

***

Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Moldova invită la deschiderea expoziției jubiliare de artă plastică a artistului Siliţkii Anatol.

Ora 16.00, Centrul Expoziţional Constantin Brâncuşi, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt nr. 3.

***

Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC în parteneriat cu compania de consulting “Brodsky Uskov Looper Reed & Partners” invită profesioniștii și companiile din domeniul tehnologiilor informaționale la un eveniment dedicat provocărilor din acest mediu de afaceri specific.

Ora 18.00, Centrul de Excelență în Domeniul TIC Tekwill, str. Studenților 9/11.

***

La Librăria din Centru din Chișinău va avea loc lansarea volumului ”Alertă oranj sau Pe alocuri viscole” de Vitalie Vovc, apărut la Editura Prut.

Ora 18.15, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt nr. 126. 

***

În cadrul spaţiului de inovaţii IHUB Chişinău va fi inaugurată expoziţia ”Work in Progress”, realizată de către renumitul artist moldovean Ştefan Eşanu. 

Ora 19.00, str. 31 august 1989, 78.

(Editor L. Alcază)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!