ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Igor Gamrețchi a fost condamnat la doi ani de închisoare

09:45 | 03.08.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 3 aug. /MOLDPRES/. Fostul șef al Direcției transport și căi de comunicații din cadrul Primăriei municipiului Chișinău, Igor Gamrețchi, a fost condamnat la doi ani de închisoare, pentru trafic de influență în dosarul parcărilor cu plată din capitală. Decizia a fost pronunțată astăzi de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, informează MOLDPRES.

Potrivit hotărîrii, pedeapsa urmează a fi executată într-un penitenciar de tip semi-închis. Totodată, Gamrețchi are interdicția de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de trei ani. Igor Gamrețchi va fi eliberat provizoriu sub control judiciar pînă la pronunțarea definitivă a sentinței. Decizia instanței poate fi atacată timp de 15 zile.

După pronunțarea hotărîrii, Gamrețchi a spus că decizia va fi atacată la Curtea de Apel. „Mă așteptam la o măsură mai puțin aspră, o să încerc să-mi apăr drepturile în continuare”, a menționat Gamrețchi.

La rîndul său, procurorul de caz a specificat că „pedeapsa va fi aplicată după pronunțarea unei decizii finale”.

Fostul șef al Direcției transport și căi de comunicații din cadrul Primăriei mun. Chișinău a fost reţinut la 25 aprilie curent într-un dosar de corupţie ce vizează selectarea companiilor care urmau să se ocupe de amenajarea parcărilor cu plată în capitală. În același dosar, anterior, a fost reținut primarul mun. Chișinău, Dorin Chirtoacă, și viceprimarul capitalei, Nistor Grozavu.

(Reporter A. Ciobanu, editor A. Răileanu)

img17005981

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!