ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova a realizat, în primul semestru, 38 de acțiuni prevăzute de Acordul de Liber Schimb cu UE

10:12 | 08.08.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 8 aug. /MOLDPRES/. Republica Moldova a realizat cu succes, în primul semestru al acestui an, 38 de acțiuni din totalul celor planificate de Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) cu Uniunea Europeană. Rata de implementare a angajamentelor asumate a fost de 80 la sută pentru perioada ianuarie-iunie 2017, a declarat vicepremierul Octavian Calmîc,  ministru al Economiei și Infrastructurii (MEI) în cadrul unei ședințe în care a fost analizat raportul DCFTA pentru primul semestru al anului curent, informează MOLDPRES.

Realizarea măsurilor economice privind implementarea Acordului de Asociere RM-UE a facilitat crearea condițiilor favorabile de activitate comercial-economică pentru agenții economici din țară, a mai menționat vicepremierul.

Potrivit Serviciului comunicare și relații publice al MEI, autoritățile și-au onorat angajamentul privind intrarea și șederea temporară a persoanelor fizice aflate în vizită de afaceri. A fost adoptată Legea privind regimul străinilor în Republica Moldova și Legea privind migrația de muncă. Prin adoptarea unor proiecte de legi ce vizează reglementarea activității de întreprinzător și punerea în corelare a actelor legislative cu domeniul controlului de stat, au fost eliminate 140 acte permisive, inclusiv 18 licențe, precum și  a fost eficientizată activitatea instituțiilor de stat abilitate cu funcție de control.

A fost adoptată Legea privind comerțul electronic și proiectul Legii privind comunicațiile electronice. De asemenea, a fost adoptată inițiativa legislativă ce prevede acces facilitat pe piața muncii din Republica Moldova al profesioniștilor IT străini de înaltă calificare. În domeniul transportului au fost aprobate actele normative în vederea asigurării accesului la piața serviciilor de handling la sol în aeroporturile din Moldova, precum și pentru asigurarea concurenței loiale și menținerea obiectivelor transparente și nediscriminatorii.

Domeniul achizițiilor publice a fost îmbunătățit prin aprobarea de către Guvern a Regulamentului privind organizarea și funcționarea Agenției Achiziții Publice, care a fost elaborat în scopul creșterii eficienței Agenției, precum și modelării structurii acesteia conform noilor cerințe din sectorul dat.

În domeniul energetic au fost înregistrate un șir de progrese în ceea ce privește contractarea serviciilor de executare a lucrărilor de proiectare a conductei de interconectare a sistemului de transport gaze naturale din România. Ministerul Economiei și Infrastructurii și Agenția pentru Eficiență Energetică au inițiat procedura de colectare a informației cu privire la fondul de locuințe și cel al clădirilor publice din Republica Moldova. Planul național pentru creșterea numărului de clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero va fi expertizat de experți naționali și internaționali în cadrul noului proiect de asistență tehnică oferit Ministerului Economiei și  Infrastructurii de către Delegația Uniunii Europene.

Rezultatele acțiunilor întreprinse ce se referă la instituirea Zonei de Comerţ Liber, Aprofundat şi Cuprinzător au fost prezentate în Raportul privind implementarea Planului Național de Acțiuni RM-UE 2017-2019.  

(Reporter V. Bercu, editor M. Jantovan) 

img17006054

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!