ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul încurajează copiii din diasporă să înveţe limba țării de origine a părinților lor

10:33 | 08.08.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 8 aug. /MOLDPRES/. Guvernul Republicii Moldova a expediat, prin intermediul Biroului relații cu diaspora, 500 de abecedare „Albinuța”, semnate de Grigore Vieru, copiilor născuţi peste hotarele ţării, a relatat pentru MOLDPRES  Direcţia comunicare şi protocol a Executivului.

Cărţile destinate copiilor de vîrstă preșcolară sînt distribuite prin intermediul misiunilor diplomatice, care perfectează actele de cetățenie a Republicii Moldova. În acest mod, autorităţile moldoveneşti încurajează copiii din diasporă să învețe limba  țării de origine a părinților lor și astfel să dezvolte legături emoționale cu R. Moldova. 

În acest sens, Prim-ministrul Pavel Filip a transmis pe semnul de carte un mesaj  pentru preşcolari: „Dragă copile, învață carte şi vei avea parte de o viaţă mai bună, perseverează pe calea cunoştinţelor, astfel ca Republica Moldova, ţara părinţilor tăi şi a ta, să fie mîndră de tine!”. 

Cărţile au fost expediate în 30 de ţări, cel mai mare număr de exemplare fiind livrate în Rusia, Italia, Ucraina, Canada, Franța, Portugalia, România, Spania, SUA, Kazahstan.