ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Rapiţa a devenit o cultură profitabilă pentru R. Moldova

18:23 | 08.08.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 8 aug. /MOLDPRES/. Producţia de rapiţă a Republicii Moldova va depăşi anul acesta 75 mii tone  şi va fi cu 30 mii tone mai mare decît anul trecut, conform datelor Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului. Experţii consideră că rapiţa a devenit o cultură profitabilă, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenţie, Vasile Şarban, şef de direcţie la ministerul nominalizat, a menţionat că pînă în prezent au fost recoltate 73,7 mii tone de rapiţă de pe o suprafaţă de peste 29 mii hectare, ceea ce constituie 99,32% din terenurile cu această cultură.  Agricultorii au obţinut în medie cîte 2,50 tone la hectar, cu aproximativ  100 kg mai mult decît în anul  precedent. În 2016, şi suprafaţa de rapiţă a fost mai mică – de 18 mii ha.

„Pentru rapiţă  a fost un an bun. Am avut parte de condiţii climaterice favorabile, iar cantitatea de precipitaţii a fost suficientă pentru dezvoltarea plantelor. De asemenea,  seminţele au fost de calitate, iar agricultorii au respectat condiţiile agrotehnice”, a precizat Vasile Şarban.

Conform datelor Ministerului Agriculturii, cea mai bogată recoltă de rapiţă a fost obţinută în raioanele de nord ale țării, unde media la hectar a fost de 2,75 tone. În prezent, preţul de piaţă al unui kilogram de rapiţă este de aproximativ 6 lei. Circa 90 la sută din recolta de rapiţă este destinată pentru export.

Potrivit experţilor, rapița este o cultură tînără pentru Republica Moldova. Planta a trezit interesul agricultorilor abia prin anul 2005. Rapița este o cultură apreciată pentru semințele ei bogate în ulei, dar și pentru importanța meliferă. În ultimii ani, a sporit interesul investitorilor pentru rapiță, datorită folosirii acesteia în producerea combustibilului, care se obține mai ieftin și mai puțin poluant.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!