ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Circa 2000 de imagini au realizat fotografi străini şi autohtoni în cadrul unui proiect dedicat turismului rural

15:50 | 09.08.2017 Categorie: Cultură

Chişinău, 9 aug. /MOLDPRES/. Aproape 2000 de imagini care surprind partea nevăzută a Republicii Moldova au fost realizate de 12 fotografi străini și locali în cadrul celei de-a doua ediţii a proiectului “Discover the routes of life”, care s-a desfăşurat în perioada 3-8 august. Cele mai reuşite dintre acestea au fost prezentate astăzi publicului larg în sala de aşteptare a Aeroportului Internaţional din Chişinău – primul punct de întîlnire a oaspeţilor străini cu ţara noastră, informează MOLDPRES.

Timp de şase zile, participanții au vizitat 16 locuri de interes turistic din R. Moldova și au parcurs aproximativ 1200 de kilometri.

Evenimentul a fost organizat cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei, în parteneriat cu Oficiul Național al Viei și Vinului și Asociația Națională pentru Turism Receptor din Moldova. Turul „Discover the routes of life” are drept scop promovarea țării noastre ca destinație turistică atît pe plan extern, cît și pe plan intern.

În cadrul manifestării de astăzi, Sergiu Botezatu, manager superior de proiecte USAID Moldova, a menţionat că turismul este industria cu cel mai rapid ritm de creștere la nivel mondial, care contribuie la dezvoltarea socio-economică a țării. „Ne bucurăm că cea de-a doua ediție a turului fotografic va completa portofoliul de imagini turistice ale Moldovei, iar cu ajutorul acestora turiștii străini ne vor descoperi țara. Pozele de calitate sînt esențiale pentru consolidarea unui brand de țară turistic și, respectiv, contribuie la dezvoltarea sectorului turismului”, a accentuat Sergiu Botezatu.

La rîndul său, directorul Aeroportului Internațional Chișinău, Petru Jardan, a afirmat că este bucuros că anume la aeroport vor fi promovate cele mai frumoase destinaţii ale Moldovei. „Compania “Avia Invest” este întotdeauna deschisă şi susţine desfăşurarea acţiunilor care au drept scop promovarea imaginii Moldovei, în special a atracţiilor turistice ale ţării noastre”, a subliniat Petru Jardan.

Laura Masi, fotograf şi blogger din Italia, a subliniat că R. Moldova este o destinație puțin cunoscută. ”Republica Moldova își redescoperă istoria și are o mare dorință să o împărtășească cu restul lumii. Peisajele rurale sînt necontaminate. Oamenii sînt simpli, autentici, politicoși și se bucură de oaspeți”, a remarcat Laura Masi.

Periplul celor 12 fotografi din Italia, Polonia, România și Republica Moldova a inclus vizite la mai multe vinării din țară precum: Orașul Subteran de la Cricova, Asconi, Et Cetera și KaraGani (Găgăuzia). De asemenea, participanții au vizitat împrejurimile rezervației științifice a Prutului de jos, inclusiv Lacul Beleu și luncile Prutului.

(Reporter N. Roibu, editor A. Răileanu)

img17006098

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!