ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Parlamentul francez a adoptat componenta finală a legii cu privire la asanarea morală a vieții politice

09:09 | 10.08.2017 Categorie: Externe

Paris, 10 aug. /MOLDPRES/. Parlamentul francez a adoptat miercuri definitiv un proiect de lege cu privire la asanarea morală a vieții politice, unul dintre cele mai importante proiecte ale președintelui Emmanuel Macron, ales în urma unei campanii marcată de scandaluri de corupție, potrivit France Presse, comunică MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

Partea finală a acestui text, votat la sfîrșitul zilei de miercuri cu o largă majoritate de voturi în Adunarea Națională chiar înainte de intrarea în vacanță, include în special eliminarea "rezervei parlamentare", un sprijin financiar pe care deputații și senatorii îl distribuiau pînă în prezent comunităților și asociațiilor în funcție de propria lor alegere.

Săptămîna trecută, parlamentul adoptase primele texte ale proiectului de asanare morală, interzicînd în special angajarea unor membri ai familiilor parlamentarilor în calitate de colaboratori, subiect care suscitase controverse în timpul campaniei prezidențiale.

Candidatul dreptei — considerat favorit — François Fillon fusese depășit în sondaje după dezvăluirea unor presupuse locuri de muncă fictive atribuite soției și copiilor săi. În cele din urmă, el fusese eliminat din cursă în primul tur al scrutinului.

O situație asemănătoare îl determinase pe ministrul de interne socialist Bruno Le Roux, vizat de o anchetă privind angajarea celor două fiice ale sale, să demisioneze în martie, după abia trei luni de la numirea sa.

La rîndul său, liderul centrist Francois Bayrou, primul ministru al justiției în mandatul de cinci ani al lui Emmanuel Macron, care se ocupase de proiectul de lege privind moralizarea vieții politice, a fost nevoit să plece din guvern din cauza suspiciunilor privind angajări fictive în Parlamentul European vizînd partidul său MoDem (Mișcarea democrată). Europarlamentari francezi din toate partidele au fost prinși în scandalul asistenților parlamentari europeni, în diferite anchete deschise în Franța.

Un alt fost ministru, Michel Mercier, care urma să intre în Consiliul Constituțional, a renunțat marți la acest post după deschiderea unei anchete privind angajarea fiicelor sale ca asistente parlamentare.

"O dată în plus se observă cîte astfel de practici, asupra legalității cărora nu mă pronunț și care erau, probabil, tolerate, pot fi acceptate o vreme, dar nu mai sînt astăzi", a declarat premierul Edouard Philippe la postul de radio privat RTL.

De acum înainte, nu se mai pune problema pentru miniștri, parlamentari sau aleși locali să-și angajeze parteneri de viață, concubini, rude și copii, riscînd să primească o pedeapsă de trei ani de închisoare și o amendă de 45.000 de euro, iar în unele cazuri restituirea sumelor plătite.

A fost instituit, de asemenea, un nou sistem de rambursare pe bază de chitanțe a cheltuielilor mandatului de parlamentar, precum și o pedeapsă complementară obligatorie de neeligibilitate, în special pentru abateri de la probitatea morală.

Toate aceste măsuri au fost salutate de Transparency International France, care și-a exprimat totuși regretul că textul nu a mers suficient de departe și chiar marchează un "recul îngrijorător în definirea conflictelor de interese", întrucît exclude acum conflictele de interese în sectorul public.

Pentru a finaliza acest proiect, Adunarea a funcționat o săptămînă mai mult decît prevăzuse. Ședința a fost încărcată, în special pentru cei 420 de membri noi aleși în iunie (din totalul de 577), adesea tineri și fără experiență politică.

Noua majoritate i-a permis de asemenea șefului statului să avanseze și în privința altuia dintre proiectele sale majore: foarte criticat de stînga, proiectul de lege care autorizează guvernul să legifereze prin ordonanțe reformarea Codului muncii a fost adoptat în 2 august.

În septembrie, revenirea din vacanță promite să fie periculoasă pentru executiv, care va prezenta partenerilor sociali reforma la 31 august, în timp ce președintele Macron a înregistrat deja o scădere impresionantă a popularității, aproape fără precedent în cadrul celei de-a V-a Republici, potrivit diferitelor sondaje.

Ordonanțele pentru reformarea Codului Muncii nu vor aduce decît "precaritate" și "dumping social", a estimat miercuri președintele sindicatului CFE-CGC, François Hommeril. Un alt sindicat, CGT, a lansat deja un apel la o manifestație de protest pentru 12 septembrie.

Executivul s-a reunit miercuri pentru ultima ședință înainte de vacanța estivală de 15 zile, care se va încheia la 28 august. Șeful statului va absenta la rîndul său câteva zile. Dar destinația unde își va petrece concediul rămîne învăluită în mister. Palatul Elysee nu a precizat nici locul unde va pleca în vacanță președintele și nici cît va dura aceasta.

(Editor M. Jantovan)

img17006108

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!