ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Chişinău au demarat zilele diasporei

12:05 | 18.08.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 18 aug. /MOLDPRES/. Biroul Relații cu Diaspora (BRD) al Cancelariei de Stat organizează, în perioada 18-20 august, sub patronajul Guvernului - Zilele Diasporei în Republica Moldova, ediția a IV-a, informează MOLDPRES.

Activitățile din cadrul Zilelor Diasporei au demarat în dimineaţa de astăzi cu Ziua ușilor deschise la Guvern. În cadrul evenimentului au venit cu discursuri viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, Monica Babuc, ministru al Educației, Culturii și Cercetării, şi șefa Biroului pentru Relații cu Diaspora, Olga Coptu.

“Zilele Diasporei sînt un moment de sinceritate atunci cînd discutăm intens realizările dar şi problemele concetăţenilor noştri. Este foarte important pentru Guvern să menţină un dialog permanent cu cetăţenii din diasporă dar şi să aducă acasă, pe cît este posibil, experienţa lor obţinută în alte state”, a menţionat Calmîc.

Oficialul a specificat că instituţiile statului, în special ministerul pe care îl conduce, sînt dispuse să susţină iniţiativele, inclusiv de ordin economic, ale cetăţenilor din diasporă.

Şi ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a menţionat că proiectele cetăţenilor din diasporă nu vor fi trecute cu vederea de minister. ”Toate iniţiativele vor fi discutate şi susţinute în măsura posibilităţilor financiare”. Oficialul a adăugat că în ultimul timp au fost demarcate o serie de evenimente în susţinerea cetăţenilor din diasporă, inclusiv concerte, dar şi mai multe şcoli duminicale pentru copiii moldovenilor.

Tot astăzi BRD a prezentat o cartografiere a diasporei Republicii Moldova. Studiul a fost realizat în perioada februarie 2016-februarie 2017 şi relevă că cele mai mari comunităţi de moldoveni sînt în Rusia, Italia şi Israel. Majoritatea absolută a migranţilor sînt persoane apte de muncă şi studii. Cercetarea atestă şi faptul că de cele mai multe ori migranţii sînt angajaţi în locuri de muncă necalificate, femeile preponderent în domeniul serviciilor casnice, iar bărbaţii în construcţii şi transport. Majoritatea migranţilor, în special tinerii, nu se văd reîntorşi în Moldova.

Pe parcursul zilei de astăzi reprezentanţii diasporei vor participa la o serie de ateliere de instruire şi seminare tematice la Palatul Republicii. Iar sîmbătă, la Orheiul Vechi, diaspora va prezenta ţara de destinaţie într-un stand expoziţional în cadrul festivalului “Gustar”. Pe 20 august, BRD va organiza Cupa diasporei la mini-fotbal. 

(Reporter A. Zara, editor L. Alcază)

img17006282

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!