ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Majoritatea migranţilor nu se văd reîntorşi în Republica Moldova, arată datele unui studiu

12:39 | 18.08.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 18 aug. /MOLDPRES/. Majoritatea migranţilor sînt persoane apte de muncă şi nu se văd reîntorşi în Republica Moldova din diverse motive, printre care corupţia şi instabilitatea economică. Datele sînt prezentate într-un studiu de cartografiere a diasporei realizat de experţii Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), misiunea în Moldova, relatează MOLDPRES.

Potrivit studiului, peste 70 la sută din numărul migranţilor moldoveni sînt persoane tinere cu vîrste de pînă la 40 de ani, cu studii, care însă în mare parte se angajează la munci necalificate. Cele mai multe femei muncesc în domeniul serviciilor casnice, de îngrijire a copiilor şi bolnavilor şi servicii hoteliere, iar bărbaţii lucrează în construcţii şi transport. Majoritatea absolută a moldovenilor se integrează bine în ţările de destinaţie şi nu se văd reîntorşi în patrie. Argumentele pentru această decizie sînt neîncrederea în sistemul politic şi social-economic, instabilitatea politică, “furtul miliardului”, experienţe negative în deschiderea unor afaceri, percepţia unui viitor sigur pentru copii în străinătate. 

Studiul relevă faptul că cel mai des factorii economici influenţează plecarea moldovenilor peste hotare. Iar cele mai mari comunităţi de moldoveni sînt în Rusia, Italia şi Israel.

Cercetarea arată că dacă în anii trecuţi obiectivul principal al conaţionalilor noştri în procesul de integrare în altă ţară era legalizarea, în ultimii ani tot mai mulţi îşi doresc recunoaşterea diplomelor obţinute în Moldova.

Studiul de cartografiere a diasporei a fost realizat în perioada februarie 2016-februarie 2017 în şapte ţări de experţii Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), misiunea în Moldova, în cadrul proiectului “Susţinerea implementării componentei de migraţie şi dezvoltare a Parteneriatului de Mobilitate UE-Moldova şi valorificarea beneficiilor acestuia pentru locuitorii regiunii transnistrene a Republicii Moldova”, finanţat de UE în parteneriat cu Guvernul R. Moldova.

(Reporter A. Zara, editor L. Alcază)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!