ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Canada, SUA și Mexicul au încheiat prima rundă de renegociere a NAFTA

09:40 | 21.08.2017 Categorie: Externe

Washington, 21 aug. /MOLDPRES/. Canada, Statele Unite ale Americii și Mexicul au încheiat duminică, la Washington, prima rundă de negociere a NAFTA, acordul comercial trilateral pentru America de Nord, informează Reuters, preluată de AGERPRES şi MOLDPRES.

Într-un comunicat comun după discuții, înalții reprezentanți pentru comerț ai celor trei state au anunțat că următoarea rundă de negocieri va avea loc în Mexic, în perioada 1-5 septembrie. În aceeași lună, dialogul va continua în Canada, apoi va urma încă o întâlnire în SUA și altele până la sfârșitul anului.

Sub rezerva anonimatului, o persoană implicată direct în negocieri a declarat agenției Reuters că ritmul convenit este mult prea rapid, având în vedere că pentru acordurile anterioare au fost necesari ani de tratative. În privința conținutului acordului, deocamdată, cele trei părți au făcut doar un schimb de propuneri.

"Chiar dacă vor fi necesare multe eforturi și negocieri în următoarele luni, Canada, Mexicul și Statele Unite și-au asumat un proces de negociere accelerat și cuprinzător, care va ameliora acordul nostru", au declarat ministrul de externe canadian, Chrystia Freeland, ministrul mexican al comerțului, Ildefonso Guajardo, și reprezentantul SUA pentru comerț, Robert Lighthizer.

NAFTA este în vigoare din 1994. Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat că îl va anula dacă nu se ajunge la un acord asupra unor amendamente care să reducă deficitul comercial american.

 

 

/Editor M.Cucu/

img17006325

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!