ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Biblioteca Naţională a marcat 25 de ani de la editarea primului volum al „Calendarului Naţional”

09:15 | 01.09.2017 Categorie: Cultură

Chişinău, 1 sep. /MOLDPRES/. În cadrul ediţiei a XXVI-a a Salonului Internaţional de Carte–Bookfest Chişinău 2017 şi sărbătorii „Limba Noastră”,  Biblioteca Naţională a Republicii Moldova (BNRM) a  marcat ieri cea de-a 25 aniversare a apariţiei primei ediţii a „Calendarului Naţional”,  informează MOLDPRES.

Solicitată de agenţie, directorul BNRM, Elena Pintilei a menţionat că timp de un sfert de veac, „Calendarul Naţional” a devenit o carte de vizită a R. Moldova. Potrivit sursei citate, fondat de regretatul director al instituţiei, Alexe Rău, „Calendarul Naţional” cuprinde note biobibliografice  despre cele mai de seamă personalităţi din domeniile ştiinţei, culturii şi artei din ţară, precum şi de peste hotare.

În context, scriitorul şi publicistul Vlad Pohilă, redactorul publicaţiei timp de 20 de ani, a afirmat că  la ora actuală „Calendarul Naţional” este unica sursă enciclopedică ce apare  periodic, anual. „Această lucrare omagiază personalităţile noastre, punându-le în evidenţă realizările,  adeseori uitate sau neglijate, a scos din anonimat şi a inclus într-un circuit al neuitării zeci de personalităţi. Din 2000, „Calendarul Naţional” şi-a extins aria, incluzând schiţe aniversare  şi despre personalităţi marcante ale literaturii, culturii şi ştiinţei din lume. Publicaţia are mai mulți autori, doi dintre care merită să fie evidenţiaţi în mod deosebit: Elena Sănduţă şi Valeria Matvei”, a  accentuat Vlad Pohilă.

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu a subliniat că cele 25 de volume biobibliografice reprezintă un tezaur al culturii noastre de care avem nevoie. La rândul său, academicianul Andrei Eşanu a calificat „Calendarul Naţional” drept una dintre cele mai mari reuşite ale Bibliotecii Naţionale din ultimul sfert de veac.

Primul volum al „Calendarului Naţional” a apărut în 1993, sub îngrijirea şi îndrumarea lui Alexe Rău.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)