ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Regulamentele de funcţionare a noilor ministere au fost publicate în Monitorul Oficial

11:57 | 01.09.2017 Categorie: Politică

Chişinău, 1 sep. /MOLDPRES/. Regulamentele de funcţionare a şase ministere din noua structură a Guvernului au fost publicate astăzi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, informează MOLDPRES.

Astfel, au fost publicate hotărârile privind activitatea Ministerului Economiei și Infrastructurii, a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Instituţiile vor prezenta Guvernului în termen de trei luni lista autorităţilor administrative din subordinea lor, lista instituţiilor în care au calitate sau exercită funcţii de fondator şi lista societăţilor pe acţiuni în care administrează pachetul deţinut de stat.

Potrivit datelor publicate în regulamente, efectivul-limită de personal în aparatele centrale ale noilor ministere va fi de: 105 unități la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, comparativ cu 210 unități până la optimizare. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va avea 100 de angajaţi, cu 98 mai puţin decât anterior. La Ministerul Economiei și Infrastructurii vor activa 155 persoane, comparativ cu 311 până la optimizare. La Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului vor munci 121 persoane, comparativ cu 219 anterior. Ministerul Afacerilor Interne va avea 93 de angajaţi dintre care 28 vor deţine funcţii de conducere, 41 vor fi cu statut special, iar 28 vor presta servicii de suport, Ministerul Apărării va avea 61 de unități.

(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)

img17006623

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!