ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Iniţiativele indicate în programul de guvernare vor rămâne prioritare pentru sesiunea de toamnă a Legislativului

15:59 | 04.09.2017 Categorie: Politică

Chişinău, 4 sep. /MOLDPRES/. Sesiunea de toamnă a Parlamentului Republicii Moldova a demarat astăzi şi va dura până la finele anului curent. Deputaţii şi-au reluat activitatea în comisii, iar Biroul permanent urmează să stabilească data primei şedinţe plenare, notează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, reprezentantul celei mai mari fracţiuni din Legislativ, democratul Sergiu Sârbu, a specificat că priorităţile pentru sesiunea parlamentară de toamnă reies din programul de guvernare şi angajamentele RM în contextul Acordului de Asociere. „În prezent, la partid se lucrează la mai multe proiecte de legi, detaliile însă vor fi făcute publice ulterior”, a opinat Sârbu.

Socialistul Vasile Bolea a menţionat că deputaţii PSRM lucrează la peste 120 de proiecte, dintre care 60 în colaborare cu şeful statului Igor Dodon. “Avem iniţiative legislative ce ţin de modificarea Codului penal, subiecte de ordin economic şi de îmbunătăţire a climatului investiţional. Se munceşte şi la proiecte ce vizează domeniul social, precum acordarea de ajutoare sociale familiilor tinere. Rămâne drept prioritate şi organizarea alegerilor anticipate”, a spus Bolea.

Preşedintele Grupului parlamentar Popular European (PPE), Valeriu Ghileţchi, a comunicat că proiectele ce ţin de activitatea băncilor, combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului vor rămâne prioritare şi pentru această sesiune.

Liderii fracţiunilor partidelor aflate în opoziţie au comunicat că priorităţile pentru această sesiune rămân în mare parte cele enunţate anterior, însă s-au arătat sceptici că acestea vor fi susţinute de majoritatea parlamentară.

Tot astăzi, şeful statului Igor Dodon a anunţat pe o reţea de socializare că a pregătit mai multe inițiative legislative ce ţin de politici sociale și susținere a populației. “Reiterez că în sesiunea curentă voi insista pe audieri parlamentare ample cu privire la asistența tehnică și financiară, acordate Republicii Moldova din 2009 până în prezent”, se arată în mesajul Preşedintelui R. Moldova.

(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)

img17006692

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!