ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Toate biletele la meciul Moldova - Țara Galilor au fost vândute

16:50 | 04.09.2017 Categorie: Sport

Chişinău, 4 sep. /MOLDPRES/. Toate biletele de intrare la meciul de fotbal Moldova - Țara Galilor din preliminariile Campionatului Mondial au fost vândute, au informat astăzi surse din cadrul federației naționale de profil, relatează MOLDPRES.

Fiind solicitat să comenteze acest lucru, antrenorul echipei naționale, Igor Dobrovolschi, a declarat că faptul ca atare va constitui o motivație în plus pentru elevii săi pentru a presta un fotbal de calitate și de a lupta cu dăruire în orice fază de joc. ”Avem nevoie de susținerea publicului. Jucătorii apreciază întotdeauna acest lucru. În asemenea caz, ei se străduie să dea totul în teren pentru victorie. Este o motivație în plus, care te înaripează”, a spus tehnicianul.

Aproximativ 1.500 de britanici vor susține echipa galeză. Ei au început să vină deja la Chișinău.

Atracția principală pentru toți fanii din tribune va fi prezența în teren a lui Gareth Bale, una dintre vedetele celebrului Real Madrid la care a fost transferat în 2013 pentru o sumă record la vremea respectivă – 1.100.000 de euro, cu mult peste cele care au fost plătite pentru Cristiano Ronaldo, Lionel Messi. Gareth Bale (28 de ani) a jucat pentru clubul spaniol 102 meciuri și a marcat 55 de goluri. La echipa națională a evoluat în 67 de partide și a înscris 26 de goluri.

Meciul se va desfășura la stadionul ”Zimbru” mâine, 5 septembrie, cu începere de la ora 21.45. Capacitatea arenei este de aproximativ 11 mii locuri.

Clasamentul grupei D are următoarea configurație: 1. Serbia (15 puncte) 2. Irlanda (13 puncte) 3.Țara Galilor (11 puncte) 4. Austria (8 puncte) 5. Georgia (4 puncte) 6. Republica Moldova (2 puncte).

(Reporter I. Robu, editor A. Răileanu)