ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Coreea de Nord ar fi transportat o rachetă balistică pe coasta de vest, pregătindu-se aparent de un nou test

12:00 | 05.09.2017 Categorie: Externe

Seul, 5 sep. /MOLDPRES/.Autoritățile din Coreea de Nord au fost observate transportând ceea ce părea a fi o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) pe coasta de vest a țării, a relatat marți publicația sud-coreeană Asia Business Daily, citând o sursă din serviciile secrete de la Seul, sub rezerva anonimatului, potrivit Reuters, scrie AGERPRES, preluată de MOLDPRES.

Deplasarea rachetei a fost detectată încă de luni, intervenind la o zi după al șaselea test nuclear al Coreii de Nord. Dispozitivul a fost reperat în timp ce era transportat pe timp de noapte, posibil, pentru a se evita o eventuală supraveghere.

Coreea de Nord dispune de facilități de lansare pentru programul său de rachete pe coasta de vest a țării.

Ministerul Apărării sud-coreean nu a putut să confirme aceste informații, după ce anunțase luni parlamentul că există indicii potrivit cărora regimul de la Phenian ar putea să efectueze noi lansări de rachete, inclusiv ICBM, în orice moment.

Conform serviciilor de informații sud-coreene, o nouă posibilă lansare ar putea avea loc la 9 septembrie, când Coreea de Nord sărbătorește Ziua națională, dată care marchează ziua fondării Republicii Populare Democrate Coreean (RPDC) în 1948.

 

 

 

/Editor M.Cucu/

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!