ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Patru posturi vamale au început să perfecteze declarațiile pentru mărfuri aflate în tranzit în mod electronic

10:47 | 08.09.2017 Categorie: Economic

Chişinău, 8 sep. /MOLDPRES/. Serviciul Vamal a anunțat despre aplicarea procedurii de perfectare electronică a mărfurilor aflate în regim vamal de tranzit. Modificările au fost operate printr-un ordin instituțional, care a intrat astăzi în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, relatează MOLDPRES.

Inițial, procedura urmează a fi implementată în regim de testare la patru posturi vamale: Chișinău 3 (Petricani), Sculeni, Otaci și Cahul, iar începând cu 1 octombrie curent va fi extinsă pentru toate posturile vamale.

Potrivit datelor Serviciului Vamal, anual sunt perfectate peste 150 mii de tranzacții, fapt ce presupune cheltuieli suplimentare pentru completare, tipărire, depunere și perfectare, dar și stocarea unui volum considerabil de declarații pe suport de hârtie la posturile vamale.

Eliminarea documentelor pe suport de hârtie urmează să reducă semnificativ durata de vămuire și staționare în punctele de trecere a frontierei, precum și să diminueze cheltuielile suportate de către agenții economici pentru achitarea serviciilor de brokeraj.

Totodată, aplicarea perfectării electronice va permite monitorizarea în regim on-line a tuturor operațiunilor de tranzit și respectiv, transparentizarea acestora, fiind astfel excluse eventualele riscuri de corupție.

(Reporter A. Ciobanu, editor A. Răileanu)