ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Doi angajaţi ai Primăriei Chișinău și un om de afaceri, cercetați pentru fraude funciare, au fost plasați în arest preventiv

17:37 | 08.09.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 8 sep. /MOLDPRES/. Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, au emis astăzi mandate de arestare pe numele șefului unei secţii din cadrul Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare a Primăriei Chișinău, unui subaltern de-al său și a unui om de afaceri. Cei trei au fost reținuți într-un dosar de înstrăinare a terenurilor municipale, informează MOLDPRES.

Potrivit deciziei judecătorilor, șeful de secţie a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, specialistul din cadrul aceleiași direcții a fost plasat în izolatorul Centrului Național Anticorupție (CNA) pentru 20 de zile, iar pe numele omului de afaceri a fost emis un mandat de arestare pentru 30 de zile în izolatorul CNA.

Cei doi funcționari au fost reținuți acum două zile și sunt bănuiți de abuz de serviciu, după ce ar fi deposedat administrația publică de pământuri. Suspecții utilizau bazele de date referitoare la terenurile din municipiul Chișinău, identificând loturi ce aparțineau municipalității, pentru înstrăinarea acestora în mod fraudulos. Aceștia ar fi acționat de comun cu agentul economic, care este suspectat de complicitate la abuz de serviciu.

Până în prezent, nouă persoane, bănuite că ar fi implicate în această schemă, au fost reţinute. Dacă vor fi găsiți vinovați, inculpații riscă o pedeapsă cu închisoare de până la șase ani sau amendă în mărime de peste 100 mii de lei.

(Reporter A. Ciobanu, editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!