ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În R. Moldova va fi instituit un Comitet interministerial în domeniul diasporei

11:04 | 14.09.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 14 sep. /MOLDPRES/. Mecanismul de coordonare şi implementare a politicii de stat în domeniul diasporei, migraţiei şi dezvoltării va fi publicat în numărul de mâine al Monitorului Oficial, relatează MOLDPRES.

Documentul prevede crearea unui Comitet interministerial care va coordona elaborarea și implementarea politicilor de stat în acest domeniu. Instituţia va avea ca sarcină formularea viziunii strategice în domeniul diasporei și migrației pe termen mediu și lung, validarea strategiilor și planurilor de dezvoltare, asigurarea implementării acțiunilor din programele de dezvoltare națională ale Executivului. Comitetul va fi alcătuit din câte un reprezentant cu funcție de conducere din ministere și autorități administrative centrale, iar președinte al acestuia va fi Secretarul general al Guvernului.

Noua structură de coordonare a politicii în domeniul diasporei a fost elaborată în baza unui studiu, realizat cu suportul Organizației Internaționale pentru Migrație, misiunea în Moldova. Obiectivul principal al actului normativ este implementarea mecanismului de integrare a diasporei și migrației în strategiile și planurile de dezvoltare.

Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, peste 805 mii de moldoveni se află în prezent peste hotare. Autorii documentului menționează totodată că aceste date se referă la cetățenii Republicii Moldova care se află în străinătate în baza pașaportului național, ”numărul total fiind mai mare și nu poate fi estimat cu exactitate, întrucât majoritatea cetățenilor plecați locuiesc peste hotare cu acte de identitate ale altor state”. 

(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)

img17007015

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!