ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Progresele în relaţiile bilaterale au fost discutate de Premierul Pavel Filip şi Preşedinta Estoniei, Kersti Kaljulaid

19:08 | 21.09.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 21 sep. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi, la New York, o întrevedere cu Preşedinta Republicii Estonia, Kersti Kaljulaid. Discuțiile oficialilor au vizat perspectivele dezvoltării dialogului politic dintre state, fiind accentuată importanţa menţinerii unui schimb eficient de opinii pe marginea chestiunilor actuale de pe agenda relațiilor bilaterale, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

Premierul a mulţumit părții estoniene pentru susţinerea constantă a parcursului european al ţării noastre, accentuând că autoritățile de la Chișinău mizează în continuare pe suport în realizarea obiectivelor sale, inclusiv în contextul preluării de către Estonia a președinției Consiliului UE. Prim-ministrul a accentuat importanța schimbului de experiență pe domenii de interes comun, orientat spre obținerea rezultatelor concrete în beneficiul cetățenilor. 

Totodată, oficialii au discutat despre ultimele evoluţii în soluţionarea conflictului transnistrean. Premierul Filip a solicitat susţinerea Estoniei în vederea includerii pe ordinea de zi a sesiunii ONU a chestiunii cu privire la retragerea trupelor armate străine de pe teritoriul Republicii Moldova. În context, Prim-ministrul a menţionat caracterul artificial al acestui conflict, care nu are la bază diferenţe etnice, religioase sau de alt gen, precizând că în prezent se discută despre rezolvarea problemelor economice ale cetăţenilor din regiune, între care: includerea transportului din regiune în traficul internaţional, apostilarea diplomelor şi alte chestiuni importante. 

La rândul său, Preşedinta Estoniei, Kersti Kaljulaid, a confirmat disponibilitatea de a susţine ţara noastră în ce priveşte retragerea trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, oficialul estonian a reiterat întreaga susținere pentru parcursul european al ţării noastre, menţionând că Moldova continuă să fie printre statele prioritare beneficiare de asistenţă în cadrul programului Guvernului estonian de dezvoltare a cooperării. 

Interlocutorii au menţionat, de asemenea, importanţa realizării proiectelor de interconectare energetică a Republicii Moldova la sistemul  european, care sunt extrem de importante pentru asigurarea securităţii energetice a ţării noastre.

img17007264

img17007264

img17007264

img17007264

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!