ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Coreea de Sud cere SUA să evite escaladarea conflictului legat de provocările nord-coreene

10:10 | 26.09.2017 Categorie: Externe

Seul, 26 sep. /MOLDPRES/.Șefa diplomației sud-coreene, Kang Kyung-Wha, a apreciat luni, la Washington, că Statele Unite ale Americii /SUA/ trebuie să evite escaladarea conflictului cu Coreea de Nord, informează AFP, preluată de AGERPRES şi MOLDPRES.

Ea a avertizat că este foarte probabil ca Phenianul să recurgă la noi provocări.

Omologul ei nord-coreean, Ri Yong-Ho, a acuzat luni Statele Unite că au declarat război țării sale, afirmație contrazisă de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.

Kang a insistat, într-un discurs la Centrul de Studii Strategice și Internaționale, că "nu se poate să fie din nou război", iar SUA și Coreea de Sud trebuie să poată gestiona situația.

Ministrul de externe sud-coreean a recunoscut că Phenianul a făcut progrese mai rapide decât se aștepta în dezvoltarea unei arme nucleare. Regimul condus de Kim Jong-Un trebuie să-și schimbe atitudinea, iar primul pas ar fi să pună capăt provocărilor, a adăugat Kang.

Coreea de Nord a lansat anul acesta mai multe rachete, inclusiv pe deasupra Japoniei, iar pe 3 septembrie a efectuat cel de-al șaselea test nuclear. Vinerea trecută, președintele Kim a anunțat că următorul pas în programul său de înarmare va fi detonarea unei bombe cu hidrogen în Pacific.

Schimbul de insulte și amenințări între Washington și Phenian s-a intensificat după ce președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat în Adunarea Generală a ONU că va distruge total Coreea de Nord dacă va fi pus în situația de a-și apăra țara sau aliații — Coreea de Sud și Japonia.

 

 

/Editor M.Cucu/

img17007376

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!