ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Scriitorul Victor Prohin a împlinit 75 de ani

13:11 | 02.10.2017 Categorie: Cultură

Chişinău, 2 oct. /MOLDPRES/. Prozatorul şi publicistul Victor Prohin, deţinător al Medaliei „Mihai Eminescu”, îşi sărbătoreşte astăzi cea de-a 75-a aniversare, informează MOLDPRES.

S-a născut pe 2 octombrie 1942 în Vindrei, raionul Torbeevo, Republica Mordvină, Federaţia Rusă. De la vârsta de trei ani, Victor Prohin a crescut în satul Lencăuţi, raionul Ocniţa, R. Moldova. A absolvit şcoala medie din satul Verejeni, raionul Ocniţa (1960), apoi Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova (1965).

Victor Prohin a fost redactor la Radio Moldova, redactor-şef adjunct la revista „Chipăruş”, secretar de redacţie, redactor-şef adjunct la revista „Nistru” - „Basarabia”, şef de secţie la ziarul „Moldova suverană”, secretar responsabil la revista „Alunelul”.

A debutat în 1969 cu volumul de proză „Puiul de stea”, urmat de alte cărţi: „Supracotoi”, „Olimpia”, „S-a copt frunza”, „Noi doi şi bunelul”, „Dacă ar fi mânzul fotograf” ş.a. 

În ultimii 15 ani, Victor Prohin activează la revista „Alunelul” şi contactează des cu cititorii acestei publicaţii, în cadrul diverselor întâlniri pe care le are cu aceştia. De mai mult timp, lucrează la o carte despre oamenii umorului: umorişti, epigramişti, caricaturişti şi parodişti de la noi. „Pentru că nimeni nu-i obligat să-mi dea bani, o voi edita din pensia mea. I-am spus şi soţiei: „Salariul este pentru familie, iar cartea o voi edita din pensie. Deocamdată, adun pensiile”, a afirmat scriitorul.

Potrivit academicianului Mihai Cimpoi, „Victor Prohin are o statură artistică cu mult mai mare decât modestia lui exemplară. El este un liric cu note epice, care se fac simţite în prozele sale scurte, dar dense şi prezentând studii de viaţă dramatice, care fac lectura agreabilă”.

În anii 1985-1990, Victor Prohin a fost deputat în Sovietul Suprem al RSSM.

(Reporter N. Roibu, editor L. Alcază)

img17007583

img17007583

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!