ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Banca Mondială estimează o creștere a economiei moldovenești cu 3,5 la sută, în anul 2017

15:52 | 02.10.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 2 oct. /MOLDPRES/. Economia Republicii Moldova va crește cu 3,5 la sută, în anul 2017, datorită unei recolte mai bune și majorării consumului privat pe fundalul remiterilor mai mari și creșterilor salariale din sectorul privat și public, s-a anunțat astăzi într-o conferință de presă ținută de Oficiul de la Chișinău al Băncii Mondiale (BM), informează MOLDPRES.

„În sectorul fiscal, vedem o creștere puternică atât a veniturilor și a cheltuielilor publice, rezultatul este un deficit fiscal de 0,4 la sută din PIB. La partea de venituri, am observat practic o creștere la toate componentele. Suntem optimiști, considerăm că va exista o influență pozitivă a acestui sector asupra creșterii economice”, a menționat expertul Băncii Mondiale, Marcel Chistruga.

BM mai constată că odată cu scăderea asistenței financiare din partea comunității internaționale, se așteaptă ca deficitul fiscal să crească, dar să rămână sub 2,5 la sută din PIB. ”Anticipăm că creșterea puternică a veniturilor publice va compensa evoluția cheltuielilor publice. În cazul în care se va materializa sprijinul internațional suplimentar, ne așteptăm la o creștere mai accentuată a investițiilor publice”, a apreciat Marcel Chistruga.

Expertul BM anticipează ca deficitul de cont curent să crească treptat, dar să rămână sub media istorică datorită revitalizării influxurilor financiare externe. Rata medie a inflației va rămâne în coridorul țintei BNM de 5 plus/minus 1.5 puncte. În acest context, sprijinită de creșterea continuă a salariilor reale, remiterilor și transferurilor publice, se estimează că rata sărăciei măsurată conform ratei de 5,5 dolari pe zi va scădea cu 3,2 puncte procentuale în perioada 2016-2019.

Considerăm, a mai adăugat el, că odată cu revitalizarea mijloacelor financiare externe și îmbunătățirea condițiilor de intermediere în sectorul financiar, împreună cu progresele de redresare a mediului de afaceri vor fi încurajate investițiile private.

Pe termen mediu, creșterea va accelera până la 3,8 la sută în 2018 și 3,6 la sută în 2019. Creșterea reală a transferurilor publice și redresarea remiterilor vor contribui la susținerea creșterii pe termen mediu, potrivit prognozelor Băncii Mondiale.  

Expertul BM este de părere că, în fond, consolidarea creșterii pe termen mediu va depinde de restructurarea sectorului financiar și energetic, și de eficiența finanțelor publice. ”Odată cu apropierea alegerilor, evitarea tergiversărilor în implementarea reformelor pentru o guvernanță mai bună, va permite Moldovei să profite de avantajele unei creșteri solide”, a spus Chistruga.

Cu referire la riscuri la scenariul de bază al prognozei, Banca Mondial subliniază că statul de drept slab și diverse interese ar putea în continuare stopa procesul de reformă. Alegerile parlamentare, programate în 2018, pot afecta, de asemenea, ritmul punerii în aplicare a agendei de reforme. Creșterea mai slabă decât cea preconizată a principalilor parteneri comerciali ai Republicii Moldova (Uniunea Europeană și Țările Comunității Statelor Independente) ar putea diminua în continuare creșterea economică.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază) 

img17007593

img17007593

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!