ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

45 de partide vor putea să participe la referendumul de demitere a primarului capitalei

15:40 | 03.10.2017 Categorie: Politică

Chişinău, 3 oct. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat astăzi lista partidelor și altor organizaţii social-politice care au dreptul să participe la referendumul privind revocarea din funcție a primarului general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, transmite MOLDPRES.

Conform deciziei, în campania electorală vor putea să se implice 45 de partide înregistrate la Ministerul Justiției.

Potrivit președintelui CEC, Alina Russu, campania electorală pentru aceste formațiuni va demara din momentul înregistrării lor în calitate de participant. „Înscrierea acestor partide se efectuează de către autoritățile electorale inferioare”, a spus sursa citată.

Solicitată de agenție, șefa Direcției comunicare, relații publice și mass-media din cadrul CEC, Rodica Sîrbu, a specificat că „formațiunile urmează să se înregistreze pentru a avea dreptul de a îndemna cetățenii să susțină sau să boicoteze acțiunea”.

Totodată, în cadrul ședinței, CEC a constituit circumscripția electorală municipală Chișinău nr. 1, pentru organizarea și desfășurarea referendumului local.

Referendumul de demitere a primarului capitalei va avea loc pe 19 noiembrie curent. Perioada electorală urmează să înceapă cu 45 de zile înainte de această zi.

Pentru ca edilul să fie demis din funcție, prin intermediul unui referendum, sunt necesare peste 160 mii de voturi. La fel, pentru ca referendumul să fie validat, la scrutin ar trebui să participe nu mai puţin de o treime din cei peste 647 mii de alegători înscrişi pe liste.

Dorin Chirtoacă se află în fruntea capitalei din 2007, în prezent fiind la cel de-al treilea mandat. Actualmente primarul capitalei este cercetat în două dosare pentru trafic de influență și depășirea atribuțiilor de serviciu și se află în arest la domiciliu.

(Reporter A. Ciobanu, editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!