ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Activitatea băncilor din R. Moldova va fi reglementată de o nouă lege

15:15 | 06.10.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 6 oct. /MOLDPRES/. Proiectul legii privind activitatea băncilor a fost adoptat astăzi în lectură finală de Legislativ, informează MOLDPRES.

Noua lege va substitui Legea instituțiilor financiare și va crea un nou cadru legislativ aferent activității băncilor din Republica Moldova. Aceasta va permite supravegherea eficientă a instituțiilor bancare din țară şi dezvoltarea unor instrumente de supraveghere pentru prevenirea și minimizarea unor eventuale deficiențe în activitatea băncilor, la etape incipiente.

Proiectul adoptat de deputaţi prevede crearea unui cadru de guvernanță corporativă în bănci și introducerea unui șir de cerințe noi pentru evaluarea și cuantificarea riscurilor de către acestea. În plus, va genera armonizarea legislației bancare naționale cu standardele și principiile internaționale.

În noua lege este prevăzută extinderea drepturilor şi atribuţiilor Băncii Naţionale a Moldovei în procesul de evaluare şi supraveghere a băncilor, inclusiv mărirea şi diversificarea sancţiunilor aplicate băncilor. O altă noutate vizează obligativitatea băncii de a avea un capital intern adecvat în raport cu riscurile la care se expune. Totodată, sunt incluse concepte şi noţiuni noi, printre care modificarea ca sens a noţiunilor de „filială” şi „sucursală”.

Legea mai stabilește trecerea sistemului bancar la principiile BASEL III prin armonizarea cu legislația Uniunii Europene şi a fost elaborată în cadrul unui proiect de twinning finanţat de Uniunea Europeană. Documentul va intra în vigoare la 1 ianuarie 2018

(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)

img17007765

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!