ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un grup de deputaţi vor elabora un proiect de modificare a Constituţiei

16:14 | 06.10.2017 Categorie: Politică

Chişinău, 6 oct. /MOLDPRES/. Constituția Republicii Moldova ar putea fi completată cu un nou articol care ar stabili orientarea statului „la spațiul valoric democratic european”. Legislativul a aprobat astăzi formarea unui grup de lucru care va elabora un proiect în acest sens, comunică MOLDPRES.

Din grup vor face parte deputați, specialiști din cadrul Secretariatul Parlamentului, Cancelariei de Stat, experți constituționaliști și de politică externă. Fracțiunile PSRM, PLDM, PL și PCRM au refuzat să delege deputaţi în acest grup.

Potrivit deciziei Parlamentului, membrii grupului, în termen de 45 de zile, vor propune modificările la Constituție, după care proiectul de lege va fi trimis Curții Constituționale pentru avizare.

Iniţiativa prin care integrarea europeană trebuie să devină o prioritate strategică, prevăzută în Legea Supremă, a fost anunţată anterior de preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc. Liderul democraţilor a specificat că orientarea spre spațiul european este un element definitoriu al identităţii constituţionale a R. Moldova.

(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)

img17007776

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!